Alertă în Vlaicu! Un bloc întreg a fost evacuat, după ce clădirea a fost împânzită de un fum dens | FOTO-VIDEO

Sursă imagine: ISU Arad

Știri Arad

Scris de Arad Obiectiv

Pompierii militari arădeni au intrat în alertă, cu puțin înainte de ora 15:00, când un apel la numărul de urgență 112 a anunțat faptul că un fum dens a împânzit un bloc din cartierul arădean „Aurel Vlaicu”.

De fapt, fumul dens provenea de la un incendiu izbucnit în ghena de gunoi a unui bloc cu zece etaje, situat pe strada Predeal.

Pompierii au intervenit rapid cu două autospeciale cu apă și spumă, o autoscară S42, un echipaj de descarcerare și două echipaje SMURD, cărora li s-a alăturat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Arad.

„Întrucât ghena era amplasată în interiorul scării blocului, fumul dens a pătruns și în interiorul blocului, până la etajul 8. Concomitent cu acțiunea de stingere, se acționează și pentru evacuare persoanelor aflate în interiorul blocului”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Arad, Ruxandra Klein.

După aproximativ o oră de intervenție, incendiul a fost lichidat.

 

Din bloc fuseseră evacuate 21 de persoane, toate fiind stabile, conștiente și cooperante. Acestea au primit îngrijiri medicale la fața locului, însă un minor în vârstă de 17 ani a fost transportat la spital, prezentând simptome ușoare de intoxicație cu fum.

La această oră încă se acționează pentru ventilarea scării blocului.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.