Seria accidentelor rutiere continuă în județul Arad. Al treilea accident produs în decurs de aproximativ trei ore a avut loc în proximitatea localității Ghioroc, unde este implicat un autoturism, fiind semnalată posibila existență a unei victime încarcerate.
🚒 Intervenție a pompierilor arădeni
La fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad, cu:
- o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare;
- o ambulanță SMURD Terapie Intensivă Mobilă.
🚑 Echipaje medicale și sprijin voluntar
Intervenția este sprijinită de:
- o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Arad;
- pompierii voluntari din cadrul SVSU Ghioroc.
Intervenția este în dinamică, echipajele acționând pentru gestionarea situației și acordarea asistenței medicale necesare.
⚠️ Două accidente grave, anterior, pe DJ 709
Acest nou eveniment rutier vine după alte două accidente produse pe DJ 709, între Șiria și Horia, în cursul aceleiași dimineți.
Primul dintre acestea, în care au fost implicate patru autoturisme, s-a soldat cu decesul unei persoane și rănirea altor câteva, una dintre victime fiind transportată la spital.
La aproximativ o oră și jumătate distanță, un al doilea accident, tot cu mai multe autoturisme implicate, a avut loc pe același tronson de drum, un autoturism ajungând în șanț. În acel caz nu au fost raportate victime grav rănite.
🔴 UPDATE – Două victime, un adult și un copil.
Potrivit informațiilor comunicate de Daniel Baciș, purtător de cuvânt al ISU Arad, în urma accidentului produs în apropiere de Ghioroc au rezultat două victime – un adult și un minor, conștiente și cooperante, ambele încarcerate în autoturism.
Victimele au fost extrase de către pompierii militari și predate echipajelor medicale pentru evaluare și îngrijiri de specialitate.
Intervenția este în dinamică.
Vom reveni cu alte informații, pe măsură ce acestea vor fi comunicate oficial.

