sâmbătă, 14 septembrie, 2024

Adrian Petre este ca și revenit la UTA! Ultimele detalii ale mutării urmează să fie puse la punct chiar în această seară

Distribuie articolul

Zvonurile apărute în ultima săptămână, cum că Adrian Petre s-ar întoarce la UTA, sunt aproape de a deveni realitate chiar în această seară. Asta deși antrenorul Bătrânei Doamne a negat în mai multe rânduri o revenire a tânărului atacant.

Totuși, se pare că transferul se va face, chiar peste capul lui Gyuszi Balint. Și, cumva, decizia conducerii de a-l repatria pe Adi Petre este de înțeles. Spunem asta pentru că, deși UTA are în lot destul de mulți jucători cu profil ofensiv și fără a intenționa să le diminuăm meritele fotbalistice, nici măcar unul dintre aceștia nu s-a dovedit a fi un om de careu, un marcator desăvârșit. Iar asta în condițiile în care UTA are în lot nu mai puțin de șase atacanți: Ciprian Rus, Valentin Buhăcianu, Ioan Hora, Liviu Antal, Roger Junio și Albert Voinea.

Putem spune, așadar, că Adrian Petre ar fi exact omul de care UTA are nevoie. Acel atacant de „gura porții”, care să fructifice munca întregii echipe.

Mai mult, pe lângă calitățile evidente pe care Adi Petre a demonstrat că le are, chiar dacă în perioadele FCSB și Cosenza nu s-a regăsit, acesta mai are un plus față de viitorii săi colegi, anume vârsta. În vârstă de doar 22 de ani, Petre îl poate ajuta pe Gyuszi Balint și când vine vorba despre regula jucătorilor tineri.

Astfel, deși deocamdată nu este nimic oficial, informațiile noastre spun că revenirea lui Adrian Petre la UTA s-ar face, într-o primă fază, sub formă de împrumut până la finalul acestei ediții de campionat, dar cu opțiune de a fi cumpărat definitiv. Totodată, se pare că în această seară ar urma să fie puse la punct ultimele detalii ale mutării.

Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți