În perioada 16 – 18 martie a.c., polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiștii Secției 2 de Poliție Micălaca și reprezentanții D.G.A.S.P.C. au desfășurat activități de prevenire pe linia combaterii violenței în familie.
Astfel, aceștia le-au adus la cunoștință cetățenilor prevederile Legii nr. 174/2018 privind violența domestică și au prezentat condițiile pentru emiterea ordinului de protecție provizoriu, cauze ale violenței în familie, forme ale violenței (verbală, fizică) si modalitățile de prevenire a acestora.
De asemenea, reprezentanții D.G.A.S.P.C. au informat cetățenii cu privire la măsurile care pot fi luate pentru protejarea victimelor violenței în familie.