Un accident rutier violent a avut loc, în jurul orei 20:20, pe Calea Radnei, la intersecția cu străzile Mioriței și Lalelelor.
Accidentul s-a petrecut între două autoturisme, în urma impactului unul dintre acestea izbindu-se de o casă, iar celălalt s-a răsturnat pe o parte.
La fața locului s-au deplasat de urgență mai multe echipaje de intervenție, printre care pompierii cu o autospecială de intervenție, un echipaj SMURD Terapie Intensivă Mobilă, dar și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
În cele două autoturisme se aflau patru persoane, două dintre acestea fiind rănite. Este vorba despre o femeie în vârstă de 48 de ani, respectiv o fată în vârstă de 13 ani. Ambele au fost conștiente și cooperante, fiind evaluate de medicii aflați la fața locului, după care au fost transportate la spital pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare. În același timp, celelalte două persoane au fost evaluate medical la locul accidentului, refuzând transportul la spital.
Pompierii militari arădeni au intervenit și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului.