Un accident ce pare a fi destul de grav a avut loc, în urmă cu puțin timp, pe Drumul Național 79, drum ce leagă Aradul de Oradea.
Mai exact, ar fi vorba despre două autoturisme care, în urma accidentului, au ajuns în afara părții carosabile. Totul s-a întâmplat pe o porțiune de drum aflată la ieșirea din localitatea Zimandu Nou spre Șimand.
S-ar părea că este vorba despre trei victime, una dintre acestea fiind încarcerată într-unul din autoturismele implicate în accident.
La fața locului s-au deplasat de urgență o sumedenie de forțe ale ISU Arad, printre care un echipaj de descarcerare, o autospecială de tip A2003, șase subofițeri, un echipaj SMURD cu elicopter, dar și medici de la Serviciul de Ambulanță Județean Arad, cu un echipaj de tip B, respectiv Poliția.
UPDATE
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Arad, maiorul George Pleșca, persoana încarcerată a fost extrasă din autoturism și predată echipajului de pe elicopterul SMURD.
UPDATE 2
„Momentan DN 79 este blocat, se estimează reluarea traficului pe un singur sens de mers (dirijat) în aproximativ 20 de minute. Colegii de la Serviciul Rutier sunt la fața locului în vederea efectuării cercetării”, transmite agentul șef Claudia Iuga, purtător de cuvânt al IPJ Arad.