UPDATE – Accident grav pe autostradă, în apropiere de Nădlac. Trei persoane au murit, iar traficul este blocat la coborârea spre Vama Nădlac 2

Știri Arad

Scris de Arad Obiectiv

Un accident foarte grav a avut loc, în această dimineață, pe Autostrada A1, pe sensul de mers Arad-Nădlac, chiar în apropiere de coborârea spre orașul Nădlac.

Potrivit locotenent colonelului George Pleșca, purtătorul de cuvânt al ISU Arad, la intervenție s-au deplasat de urgență patru echipaje ale Detașamentului de Pompieri Arad, un echipaj de descarcerare, un echipaj de stingere și modul de descarcerare, un echipaj SMURD TIM (terapie intensivă mobilă), un echipaj SMURD de la Nădlac și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Arad (SAJ).

Accidentul a avut loc între un autotren și un autoturism, iar în urma lui trei persoane au decedat și o persoană este rănită, dar este conștientă și a primit îngrijiri medicale de la medicii de pe echipajul SMURD de la Nădlac, fiind preluată ulterior de către medicii de pe echipajul SAJ.

Cele trei victime decedate sunt un bărbat și două femei.

UPDATE

„În această dimineață în jurul orei 6.55, a avut loc un accident rutier grav pe autostrada A1, în localitatea Nădlac, la punctul se trecere al frontierei.

Din cercetări a reieșit că un bărbat de 26 de ani, din Brăila, care conducea un autoturism pe autostrada A1 a intrat în coliziune cu semiremorca unui ansamblu rutier care se afla în mișcare pe același sens de mers.

În urma impactului a rezultat decesul conducătorului autoturismului și a doi pasageri de sex feminin, de 22 și 29 de ani, din Brăila și Tulcea.

De asemenea al patrulea pasager din autoturism, un bărbat de 29 de ani, din Brăila a fost transportat în stare gravă la spital.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care a avut loc accidentul”, transmite inspectorul de poliție Livia Pescar, purtător de cuvânt al IPJ Arad.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.