Un accident de circulație, care din primele informații pare a fi destul de grav, a avut loc în urmă cu foarte puțin timp pe Drumul Județean 709C, în apropierea cartierului Westfield, la ieșirea din municipiul Arad.
Din primele informații, se pare că ar fi vorba despre o coliziune între un microbuz și un autoturism. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Arad, maiorul George Pleșca, în microbuz nu se aflau și alți pasageri, cu excepția șoferului.
În primă fază s-ar părea că este vorba despre trei victime, una fiind șoferul microbuzului, iar alte două provenind din autoturismul implicat, toate fiind încarcerate.
La fața locului s-au deplasat de urgență angajații ISU cu un echipaj de descarcerare, unul de stingere și unul SMURD, dar și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Arad.
UPDATE
„Toate cele trei victime sunt bărbați. Aceștia au fost extrași din mașini, fiind conștienți. Au fost predați echipajelor medicale”, mai transmite maiorul George Pleșca, purtător de cuvânt al ISU Arad.