Clubul UTA a făcut în această dimineață un anunț pe care suporterii îl așteptau de mai multe zile, de când a apărut informația că Bătrâna Doamnă este în discuții avansate cu unul dintre jucătorii care au contribuit la ascensiunea lui Dinamo din ultimele două sezoane. Cum ieri a fost anunțată oficial despărțirea jucătorului de „câinii roșii“, anunțul a devenit iminent iar în jurul orei 10:30, platformele de socializare ale clubului au postat următorul comunicat:
„UTA îşi întărește ofensiva cu un nou nume! Clubul nostru a ajuns, în această dimineață, la un acord până în 2027 cu Hakim Abdallah.
Are 27 de ani, e născut în Saint-Leu, Réunion și are 14 selecții la naționala Madagascarului. El a fost selecționat inclusiv la Naționalele Under-19 și Under-16 ale Franței.
650 de mii de euro este cota de piață a lui Hakim Abdallah, potrivit transfermarkt.com, iar în ultimele două sezoane a evoluat în România, pentru Dinamo (9 goluri și 6 pase decisive). De-a lungul carierei, noul jucător al UTA-ei a mai evoluat în campionatele din Franța, Spania, Luxemburg și Belgia.
Bun venit la Arad, Hakim!“
Noul jucător al UTA-ei este un mijlocaș ofensiv, folosit de Dinamo cu precădere ca aripă dreaptă, însă el poate evolua și în stânga, dar și pe poziția de vârf, acolo unde UTA are mare nevoie de întăriri în acest moment. Calitățile sale atletice pot aduce un plus de forță unui compartiment dominat în acest moment mai degrabă de tehnică și viteză, jucători precum Costache, Roman sau Tzionis nefiind niște fotbaliști neapărat foarte atletici.
De remarcat la noua achiziție a UTA-ei e că bazele fotbalului și le-a pus la nivel de juniori și tineret la cluburi cu nume cunoscute din fotbalul european, cum ar fi Brest, Stoke sau Nantes. Din păcate pentru el n-a reușit să facă pasul la prima echipă a niciuneia dintre ele și, până la venirea în România în 2023, a evoluat la echipe obscure precum Hesperange (Luxemburg), Lierse și Virton (Belgia). Peste tot a ajuns în postura de jucător liber de contract, așa cum s-a întâmplat și în România.
La Dinamo a evoluat în 76 de meciuri oficiale, având o medie de 54,29 minute jucate pe meci. Ultimul sa partidă jucată pentru echipa bucureșteană a fost chiar cea din prima etapă a actualului sezonn, când Abdallah a intrat pe teren în ultimele 22 de minute ale jocului de la la Miercurea Ciuc (2-2 cu Csikszereda). Dintre cele 9 goluri marcate pentru Dinamo, unul a fost reușit chiar împotriva UTA-ei, la acel 2-0 de pe stadionul „Arcul de Triumf“ din ultima etapă a play-out-ului sezonului 2023-2024, rezultat în urma căruia Dinamo a evitat retrogradarea directă.
Ținând cont că noul jucător al UTA-ei a făcut pregătirea cu Dinamo și chiar a jucat în prima etapă, este de așteptat ca de luni acesta să intre la antrenamente normale cu echipa iar Adrian Mihalcea să se poată baza pe aportul său încă din partida de sâmbăta viitoare împotriva celor de la Hermannstadt.