Ultimul fluier al lui Radu Petrescu a declanșat o adevărată explozie de bucurie pe teren și în tribune, fiesta prelungindu-se mult timp după încheierea meciului, întâi în arenă și apoi multe ore în localurile din Arad și pe rețelele de socializare. Chiar dacă UTA nu a reușit încă să obțină calificarea în play-off, având în vedere că mai are nevoie nu doar de victorie în utlimul meci ci și de un joc favorabil al rezultatelor, actuala echipă a Bătrânei Doamne poate deja bifa un obiectiv atins; un obiectiv care nu este surprins de nicio statistică și care nu face obiectul niciunei prime prevăzute în contract, dar care este cel puțin la fel de important ca cele cuantificabile în măsurători exacte: câștigarea inimilor suporterilor!
Este exagerată bucuria suporterilor utiști, care s-au manifestat euforic la finalul meciului cu FCU 1948, așa cum au făcut-o și după încheierea partidei cu Petrolul? Judecând la rece, raportat la pedigree-ul UTA-ei, la situația managerială a clubului și la locul în clasament, probabil că da. Însă lucrurile trebuie puse în context iar contextul îndeamnă la îngăduință și chiar empatie cu entuziasmul miilor de fani. Suporterii UTA-ei sunt de 5 decenii văduviți de performanțe iar în ultimii 10-15 ani chiar și rezultatele, victoriile, perioadele foarte bune ale echipei au fost sporadice. Pentru fanii Bătrânei Doamne normalitatea a devenit frica de retrogradare, acceptarea jocului meschin sau lehamitea de a pleca mai mereu decepționați de la stadion. Faptul că într-un sezon în care așteptările au fost la un nivel foarte jos, echipa de astăzi reușește să lege victoriile, să ofere mai des decât de obicei un joc plăcut dar și sentimentul de coeziune, de familie, dat de atmosfera de pe Arena „Francisc Neuman“ generează o trăire a acestor momente care, din afară poate părea exaltată însă manifestările acestor oameni sunt cât se poate de autentice. Este o perioadă cum probabil fanii UTA-ei nu au mai trăit-o recent decât în acea fantastică jumătate de sezon pe Motorul care a precedat pandemia și apoi în acea frumoasă dar din păcate prea scurtă perioadă bună a UTA-ei din toamna lui 2021 când la un moment dat ajunsese pe locul 3 în clasament.
Ieri arena a fost din nou arhiplină, a trimis către teren energie în valuri, a oferit culoare, pasiune și civilizație în același meniu, a contestat cu verticalitate și echilibru ceea ce rămâne de contestat indiferent de ceea ce face echipa pe teren (ne referim aici la conducătorul clubului și păpușarul politic din spatele acestuia), iar la final a făcut risipă de generozitate către cei care au făcut-o fericită. Fularele fluturate deasupra capului de Tribuna II, aclamațiile Tribunei I la adresa antrenorului, dansul jucătorilor în fața peluzei, bucuria copiilor care au smuls o fotografie sau un autograf favoriților sau strângerile de mână bărbătești dintre căpitanul Florin Iacob și cei care i-au pus sub semnul întrebării devotamentul față de club acum câteva săptămâni, demonstrează o unitate puternică în familia UTA-ei, unitate pe care cei din afara spiritului acestei echipe (unii dintre ei degrabă vărsătorii de comunicate pe site-ul oficial al clubului) n-o vor putea înțelege niciodată.
Dar pentru că întotdeauna imaginile vorbesc mai bine decât cuvintele, iată cele mai interesante instantanee de la duelul din teren și spectacolul din tribune, pe care le-am putut savura ieri după-amiază:
