Bătrâna Doamnă continuă să fie neînvinsă pe propriul teren în acest sezon de Superliga. De la începutul campionatului, echipa lui Adrian Mihalcea a strâns pe Arena „Francisc Neuman“ 12 puncte din 18 posibile, ultimele 3 fiind dobândite în această seară în fața celor de la CFR Cluj, pe care UTA a învins-o cu 1-0. Formația din Gruia, o umbră a forței din sezoanele trecute, a oferit o replică palidă în fața arădenilor, care au fost echipa mai bună și care a contabilizat mai multe ocazii de gol. Una dintre acestea a fost fructificată de către Omar El Sawy în minutul 55, aceasta fiind și unica reușită a partidei.
Prima parte a meciului a aparținut amfitrionilor, care încurajați frenetic de aproximativ 6.000 de suporteri, au început foarte motivați meciul. În primul sfert de oră El Sawy și Coman ratează ținta iar Roman prinde cadrul porții cu un șut de la distanță, respins greu de Vâlceanu. Oaspeții găsesc o replică în minutul 18, însă călcâiul surprinzător al lui Biliboc îl găsește la post pe Rosa. Meciul se mai liniștește apoi prin prisma fazelor de poartă însă tot UTA e echipa care își impune jocul. Papeau îl lobează în minutul 33 pe Vâlceanu, dar mingea trece la o palmă peste transversală, după care Vâlceanu are o nou intervenție bună în fața lui Roman. Repriza se încheie cu Braun aproape să își devieze mingea în propria poartă, fază petrecută în prelungirile primei părți.
CFR iese ceva mai energică de la cabine și în minutul 48 are o uriașă ocazie la centrarea lui Cordea care-l lasă pe Biliboc singur cu Rosa, dar jucătorul oaspeților nimerește transversala. UTA va replica prin Benga, a cărui lovitură cu capul trece puțin pe lângă poartă. Ocazia căpitanului va anunța golul din minutul 53, când El Sawy excelent lansat printre fundașii centrali adverși, înțeapă mingea din fața lui Vâlceanu și aceasta se oprește în plasa porții aflate în fața galeriei utiste. Golul nu va schimba fundamental fața meciului. Deși nu a mai atacat supranumeric, UTA și-a ținut la respect adversara, care nu a mai avut nicio ocazie la poarta lui Rosa. În schimb utiștii puteau în două rânduri să majoreze diferența, prin Papeau în minutul 68 și mai ales prin Coman în minutul 85, nouarul Bătrânei Doamne ratând incredibil din poziție de singur cu portarul.
De remarcat că în afara indisponibilităților anunțate (Pitu, Oaidă, Odada, Dorobanțu, Padula și Gueulette), Adrian Mihalcea l-a mai pierdut înaintea meciului și pe Alomerovic, confruntat cu o răceală puternică. În aceste condiții antrenorul UTA-ei a fost obligat să improvizeze pe părțile laterale ale defensivei, acolo unde au jucat Ouaneh respectiv Ivanov. Experimentele vor continua într-o bună măsură și la meciul următor, asta pentru că fundașii centrali din acest meci, Benga și Pospelov, au încasat amândoi cel de-al patrulea cartonaș galben și vor fi suspendați pentru partida cu FC Argeș. Aceasta este programată sâmbătă 24 octombrie, de la ora 18:30 la Mioveni.
Declarații Adrian Mihalcea:
„Mă bucur că au avut dorință și orgoliu. Am reușit să punem presiune pe adversar. Nu am avut mari emoții. Au avut și eu o ocazie mare, când ne-au luat din scurt după pauză. După care, putea să fie scorul și mai mare. Au fost inteligenți și au respectat în mare parte ceea ce am discutat. Golul a venit pe o astfel de fază lucrată. Lucrurile nu au fost întâmplătoare. Le-am transmis jucătorilor că trebuie să facem același lucru și în deplasare. Trebuie să reușim să câștigăm și în deplasare“
Cele două echipe au evoluat în următoarele formule:
UTA: Rosa – Ouaneh, Pospelov, Benga, Ivanov – Sota, Roman – El Sawy (79. Țăroi), Papeau (86. Tzionis), Abdallah – Coman (86. Sinani). Antrenor: Adrian Mihalcea
CFR Cluj: Vâlceanu – Gelashvili, Kresic (58. Buș), Pantalon – Braun, Perianu (80. Păun), Nalic (58. Omic), Camora – Cordea (90+1. Trevisan), Biliboc (58. Sfait) – Drazic. Antrenor: Marius Șumudică
Cartonașe galbene: Pospelov, Benga / Pantalon, Nalic
Arbitru: Marcel Bîrsan
