Toamna, o adevărat simfonie a culorilor, vine ca o muzică blândă, cântată în surdină de vânt printre frunze. Pomii capătă nuanțe de auriu, arămiu și rubiniu, iar lumina soarelui devine mai plăcută, mai nostalgică. Serile se așază peste lume cu o liniște melancolică. Frunzele desprinse din copaci dansează ușor, asemenea unor note rătăcite dintr-o simfonie. Toamna este și anotimpul frumuseții mature, al reculegerii și al amintirilor. Este o adevărată simfonie a naturii, în care fiecare culoare și fiecare adiere își găsește propria melodie. În acest context concertul simfonic cu muzică de Ceaikovski și Rahmaninov la Palatul Cultural Arad a fost o binecuvântare pentru melomanii arădeni.
Într-o seară superbă de toamnă, melomanii arădeni au avut parte și de o seară minunată de muzică simfonică la Palatul Cultural din Arad. Cei care caută ecoul familial al romantismului muzical în lectura interpreților de top ai zilei, au avut prilejul, joi 8 octombrie 2026, să-i revadă și asculte pe dirijorul britanic Neil Thomson și pe pianista Raluca Știrbăț, acompaniați de Filarmonica Arad, într-o memorabilă seară cu muzică de Ceaikovski și Rahmaninov.
În program au fost:
- Serghei Rahmaninov – Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră în do minor, op.18,
- Piotr Ilici Ceaikovski – Simfonia nr. 4 în fa minor, op. 36.
Neil Thomson.Născut la Londra în 1966, a studiat vioara și viola la Royal Academy of Music (1984-1987) și dirijatul la Royal College of Music (1987- 1989). În Marea Britanie a dirijat, printre altele, London Symphony Orchestra, London Philarmonic Orchestra, Royal Philarmonic Orchestra și Royal Scottish National Orchestra. A participat la cursuri de măiestrie cu maeștri legendari precum Leonard Bernstein, Seiji Ozawa, Kurt Sanderling și Gustav Meier la Tanglewood Summer School.
Thomson este recunoscut ca un specialist în dirijarea muzicii de film suprapuse peste proiecții cinematografice în timp real. A dirijat partituri pentru filme precum Singin’ in the Rain (premiera mondială a partiturii reconstruite la Royal Albert Hall), Psycho, Vertigo, Casablanca, The Wizard of Oz, Amadeus și Titanic.
Raluca Știrbăț. A debutat la zece ani cu Filarmonica Moldova din Iași, sub bagheta lui Ion Baciu. Au urmat concerte cu majoritatea orchestrelor din ţară, alături de mai mulți dirijori cunoscuți. A evoluat în Austria, USA, Japonia, Singapore, dar și în foarte multe alte temple ale muzicii simfonice din lume.
Din octombrie 2022, Raluca Știrbăț activează și în cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” Iași în calitate de conf. univ. dr. la catedra de pian-principal. Din 2023 este membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. În 28 august 2023 a primit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, acordat de Președintele României, Klaus Iohannis.
Concert simfonic cu muzică de Ceaikovski și Rahmaninov
Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră în do minor, op. 18, de Serghei Rahmaninov. Este una dintre cele mai îndrăgite creații ale repertoriului pianistic romantic și, probabil, lucrarea care exprimă cel mai direct sensibilitatea, melancolia și forța interioară a compozitorului.
Concertul a fost compus între 1900 și 1901, într-o perioadă dificilă din viața lui Rahmaninov. După eșecul premierei Simfoniei nr. 1, în 1897, compozitorul a traversat o profundă criză artistică și psihologică, care ia afectat pentru o vreme capacitatea de a compune. Revenirea sa a fost legată de acest concert, dedicat medicului și terapeutului Nikolai Dahl. Rahmaninov a mărturisit că ședințele de hipnoterapie l-au ajutat să-și recapete încrederea și inspirația. Premiera a avut loc la Moscova, la 9 noiembrie 1901, Rahmaninov fiind solist, iar orchestra fiind dirijată de Aleksandr Siloti.
Lucrarea are trei părți. Prima, Moderato, începe într-un mod devenit celebru: pianul atacă acorduri grave, solemne, care se intensifică treptat, asemenea unor clopote. Orchestra intră apoi cu una dintre temele principale, amplă și dramatică. Muzica alternează între momente de tensiune și pasaje lirice, iar pianul are atât rol de protagonist, cât și de partener al orchestrei.
Partea a doua, Adagio sostenuto, este poate cea mai cunoscută. Ea creează o atmosferă de vis și contemplare. Melodia, cântată inițial de orchestră, este preluată de pian într-o expresie delicată și profund romantică. Este una dintre acele pagini muzicale în care Rahmaninov pare să transforme nostalgia într-un limbaj universal.
Finalul, Allegro scherzando, readuce energia și dramatismul. Tema principală are un caracter hotărât, aproape triumfal, iar pianul este solicitat la maximum din punct de vedere tehnic. Spre final, atmosfera se luminează, iar concertul se încheie într-o explozie de vitalitate.
O particularitate esențială a Concertului nr. 2 este îmbinarea dintre virtuozitate și emoție. Rahmaninov nu folosește pianul doar pentru demonstrații spectaculoase, ci pentru a transmite o poveste interioară. Melodiile sale largi, armoniile bogate și dialogul dintre pian și orchestră creează impresia unei confesiuni personale.
Astăzi, Concertul nr. 2 este considerat una dintre capodoperele lui Rahmaninov și una dintre cele mai importante lucrări pentru pian și orchestră ale secolului XX. A rămas celebru și prin apariția sa în multe filme și prin capacitatea extraordinară de a emoționa chiar și ascultătorul care nu este familiarizat cu muzica clasică.
Piotr Ilici Ceaikovski – Simfonia nr. 4 în fa minor, op. 36
Simfonia nr. 4 în fa minor, op. 36, de Piotr Ilici Ceaikovski. Această simfonie este una dintre cele mai intense și mai personale creații simfonice ale compozitorului. Scrisă între 1877 și 1878, lucrarea aparține unei perioade foarte importante din viața sa, marcată de frământări sufletești și de dorința unei transformări personale în muzică.
Simfonia este dedicată Nadejdei von Meck, protectoarea și admiratoarea sa, cu care Ceaikovski a purtat o celebra corespondență. Compozitorul ia explicat că lucrarea acordată, într-un anumit sens, lupta omului cu destinul. Premiera a avut loc la Moscova, în februarie 1878, sub conducerea lui Nikolai Rubinstein.
Simfonia are patru părți, unite printr-un puternic fir dramatic. Prima parte, Andante sostenuto – Moderato con anima, debutează cu celebrul motiv al „destinului”, prezentat de instrumentele de alamă. Este o intervenție solemnă și amenințătoare, care revine pe lucrări. După acest început dramatic, muzica oscilează între neliniște, pasiune și momente de tandrețe.
Partea a doua, Andantino in modo di canzona, aduce o atmosferă complet diferită. O melodie tristă și contemplativă pare să evoce singurătatea și amintirea. Este una dintre cele mai sensibile pagini orchestrale ale lui Ceaikovski.
În Scherzo – Pizzicato ostinato, compozitorul demonstrează ingeniozitate orchestrală: instrumentele cu coarde cântă în pizzicato, creând impresia unei în discret, aproape fantastic. Instrumentele cu coarde și alămurile adaugă culori neașteptate.
Finalul, Allegro con fuoco, schimbă radical atmosfera. Este o explozie de energie, cu ritmuri de dans și o celebră temă inspirată din cântecul popular rusesc „În câmp stătea un mesteacăn”. Bucuria pare însă mereu amenințată de revenirea motivului destinului din prima parte.
În ansamblu, Simfonia nr. 4 este o adevărată dramă fără cuvinte. Ea vorbește despre destin, suferință, singurătate și încercarea omului de a găsi fericirea. Tocmai această combinație dintre dramatism și frumusețe melodică face ca simfonia să rămână una dintre cele mai emoționante creații ale repertoriului simfonic.
