⚽️ Dramatic, târziu, dar meritat! UTA învinge în prelungiri și își asigură o liniște de trei săptămâni

Distribuie articolul

UTA a învins aseară pe Sepsi Sfântu Gheorghe pe propriul teren, cu scorul de 1-0. Unicul gol al meciului a fost marcat în primul minut al prelungirilor de către Andrei Dorobanțu. Chiar dacă reușita de 3 puncte a venit târziu și la capătul unei faze oarecum norocoase pentru Bătrâna Doamnă, victoria echipei lui Adrian Mihalcea este una cât se poate de meritată. UTA a dominat clar partida, și-a creat ocazii de gol și a arătat tăria de caracter necesară pentru a forța victoria până la ultima fază.

Meciul a început cu câteva minute întârziere din cauza faptului că ambulanța a pătruns pe teren pentru a permite medicilor să ofere îngrijiri unui spectator de la Tribuna II, căruia i s-a făcut rău chiar înainte de intrarea echipelor pe teren. Din fericire totul s-a terminat cu bine astfel că partida a putut începe în încurajările entuziaste a celor aproximativ 5.000 de spectatori care au populat ieri tribunele Arenei Francisc Neuman. UTA a început avântat meciul dar primele șanse de gol le-au avut oaspeții pe contraatac. Davordzie a șutat peste poartă iar apoi Rosa respinge șutul lui Cascardo, semn că echipa lui Burcă n-a venit la Arad doar să se apere. A fost însă doar un foc de paie, pentru că după aceste faze Sepsi n-a mai reușit decât rareori să ajungă periculos în careul advers. Mino Sota este aproape în minutul 13 de un gol spectaculos, dar Lazar e atent și reține. Un minut mai târziu același Lazar intervine providențial la lobul lui Coman, pe care-l deviază în corner. Vârful de atac al UTA-ei va mai ajunge de câteva ori în poziții de finalizare, dar execuțiile sale au fost nereușite. Cea mai mare ocazie a primei reprize va fi semnată de Dorobanțu, care va trimite mingea cu capul în transversală în minutul 37.

Repriza secundă începe la fel ca și prima, cu o bună ocazie a oaspeților, dar Andrei ratează de puțin ținta. În minutul 53 Sepsi e aproape să deblocheze tabela pentru UTA, dar Păun deviază milimetric pe lângă propria poartă o centrare a lui Alomerovic. UTA domină, dar pare că macină în gol și după o oră de joc, Mihalcea simte nevoia de forțe proaspete în teren, astfel că-i retrage pe Tzionis și Papeau și îi introduce pe Sinani și El Sawy. Ambii vor avea câte o șansă bună de gol, dar fie imprecizia, fie intervenția lui Lazar au menținut tabela intactă. Același Lazar pare că are magnet la mingile expediate de utiști, Coman respectiv Abdallah nereușind nici ei să trimită mingea dincolo de goalkeeperul oaspeților. Presiunea crește, intensitatea încurajărilor din peluză e tot mai mare, dar golul continuă să întârzie. Coman își mai încearcă o dată șansa cu un șut din afara careului, dar nu nimerește cadrul porții. Și vine minutul 90+1, când Roman execută o lovitură liberă de pe partea dreaptă, mingea cade într-un grup de jucători, e deviată de Benga spre Ouaneh care trage din mijlocul careului în blocaj, balonul ricoșează în dreapta la Dorobanțu, care vede un culoar liber și șutează cu sete; mingea scutură plasa și stadionul erupe exaltat! 1-0! După secundele de euforie, în care meleul jucătorilor e dublat de explozia de bucurie din tribune, vin și ceva emoții deoarece faza e verificată la VAR, în discuție putând intra un posibil henț la Benga. În cele din urmă golul este validat și toată suflarea utistă răsuflă ușurată. Două minute mai târziu centralul Radu Petrescu fluieră finalul și cimentează un excelent început de weekend la Arad.

Cele trei puncte i-au oferit UTA-ei liniștea de care avea nevoie înaintea celor trei săptămâni de pauză prilejuite de meciurile echipei naționale. După eșecul de la Ovidiu, alt rezultat decât victoria ar fi ținut echipa arădeană pe o poziție îngrijorătoare în clasament. Așa însă, cu cele 12 puncte acumulate UTA a urcat până pe locul 8, dar în funcție de rezultatele înregistrate în restul partidelor etapei a 10-a ar mai putea coborî în clasament, dar nu mai jos de poziția a 11-a.

Revenind la meci și la finalul său dramatic, golul marcat de Dorobanțu i-a produs o bucurie nemăsurată și necenzurată și antrenorul Adrian Mihalcea. În momentul în care mingea a scuturat plasa, acesta a țâșnit către peluza arădeană pentru a se bucura împreună cu elevii săi și cu suporterii, iar la finalul partidei, când echipa sărbătoarea împreună cu ultrașii, Mihalcea a luat microfonul și a dat tonul pentru „De la Dunăre la Sena“, pe care l-a cântat împreună cu fanii. După aceste gesturi de sărbătorire, a trebuit apoi să dea jos tricoul de suporter și să îmbrace „sacoul“ sobrietății antrenorului, oferind următoarele declarații:

„Noi am suferit în unele momente la meciul de la Constanța. Am vrut ca în prima repriză, aici, să nu ne avântăm foarte mult, să nu avem un pressing avansat, pentru că ne puteau prinde. Am vrut să conservăm puțin energia și să ducem jocul într-o zonă de mijloc în care cred că noi eram mai puternici. În a doua repriză am riscat, am urcat liniile mai sus, am introdus două vârfuri. În prima repriză am dominat steril, în a doua presiunea a fost mult mai mare. Cred că a fost un meci plăcut, exact cum ne doream. Că a căzut golul târziu, a fost doar momentul. Până la urmă cred că am condus jocul, am avut foarte multe dueluri câștigate, am dus mingea de multe ori în careul lor, foarte multe cornere. Nu am avut foarte multe ocazii clare, dar presiunea constantă pusă pe adversari a dat roade. Deci cred că așa, per total, la cald, a fost o victorie meritată. Mă bucură această victorie, veneam după un meci mai puțin reușit. Lucrurile s-au terminat cum ne-am dorit. Am trecut print-o perioadă nu foarte bună, cu puține puncte adunate. Acum suntem un pic mai liniștiți, vine și pauza, se întorc și dintre băieții accidentați și putem construi mai bine.”

UTA – Sepsi OSK 1-0 (0-0)

Superliga 2026-2027, Sezon regulat, Etapa 10
Vineri 18 septembrie 2026, ora 18:00
Arad, Arena „Francisc Neuman“, Spectatori 5.292

A marcat: Dorobanțu (90+1)
Cartonașe galbene: Dobrosavlevici, Daguin

UTA: Rosa – Dorobanțu, Ouaneh, Benga (cpt), Alomerovic (88. Bădescu) – Sota, Roman – Abdallah, Papeau (63. Sinani), Tzionis (63. El Sawy) – Coman. Rezerve neutilizate: Gorcea – Tolcea, Ivanov, Gueulette, Țăroi. Antrenor: Adrian Mihalcea

Sepsi: Lazar – Cascardo (72. Vătăjelu), Karamoko, Dobrosavlevici, Vianna – N. Păun (cpt), Silaghi (46. Daguin), Andrei – Heras (46. Cmiljanic), Davordzie (55. Oteliță), Batzula (68. Câmpean). Rezerve neutilizate: Gyenge – Aganovic, Ghimfus, A. Nistor, Vîrtej. Antrenor:Ovidiu Burcă

Arbitru central: Radu Petrescu (București)
Asistent 1: Adrian Ghinguleac (București)
Asistent 2: Cosmin Bojan (Târgu Mureș)
Arbitru de rezervă: Ovidiu Mazilu (Satu Mare)
Arbitru VAR: Iulian Dima (București)
Asistent VAR: Claudiu Marcu (Constanța)
Observator arbitraj (FRF): Marcel Savaniu (Satu Mare)
Observator organizare joc (LPF): Ioan Mărginean (Alba Iulia)

Posesie: 52%-48%
Goluri așteptate: 1.56-0.41
Șuturi: 28-10
Șuturi pe poartă: 9-2
Cornere: 13-4
Ofsaiduri: 0-1
Lovituri libere: 16-8

⬇ Pentru cele mai importante știri ⬇
Hai pe canalul de WhatsApp
Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți