Joi 28 mai 2026, la Sala Palatului Cultural din Arad, a avut loc spectacolul “Frühlingsstimmen – Vocile primăverii”. A fost ultimul dintre concertele de primăvară ale Filarmonicii Arad și Corului Academic al Filarmonicii Arad. Spectatorii prezenți în număr mare au ascultat lucrări foarte diferite ca atmosferă, de la eleganța intimă a lui Johannes Brahms, la umorul teatral al lui Otto Nicolai și farmecul boem al lui Giacomo Puccini.
Efervescentă, melancolică, senzuală, mistuitoare, pură sau neîmblânzită, iubirea a vibrat în inspiratele autografe de Vincenzo Bellini, Otto Nicolai, Giuseppe Verdi, Giacomo Puccini, Antonín Dvořák, Alexandr Borodin, Franz Lehár sau Johannes Brahms. Acestea au fost alese pentru noua seară incredibilă a Corului Academic și a Orchestrei Simfonice, precum și a oaspeților lor: dirijorul Theo Wolters și soprana Gabriela Iștoc.
Dirijorul Theo Wolters și soprana Gabriela Iștoc, alături de Filarmonica Arad și Corul Academic al Filarmonicii Arad, au avut în program uverturi, arii și coruri din opere și operete de Bellini, Verdi, Puccini, Dvořák, Borodin sau Franz Lehár, ca să amintim doar câțiva dintre celebrii compozitori. Nu al lipsit nici “Liebeslieder op.52 / Neue Liebeslieder op.65” de Johannes Brahms.
Melomanii arădeni au putut asculta un un mix ideal între energicele uverturi la “Nevestele vesele din Windsor” (Otto Nicolai) sau “Forța destinului” (Giuseppe Verdi), între lirismul pur din “Valsul Musettei” (Giacomo Puccini) sau emoția rugăciunii “Casta diva” (Vincenzo Bellini), între intimitatea cântecelor de dragoste (Johannes Brahms) sau exotismul “Dansurilor polovțiene” (Alexandr Borodin).
Theo Wolters (născut în 1955) este un dirijor și fost trompetist olandez, cunoscut pentru mandatul său de 30 de ani la Orchestra Regală Concertgebouw. Este foarte apreciat în Europa, în special în România, fiind dirijor invitat pentru diverse simfonii internaționale, specializându-se în repertorii clasice și romantice.
Theo Wolters are o prezență puternică în scena muzicii clasice românești. A fost numit dirijor principal al Orchestrei Filarmonice de Stat Sibiu în septembrie 2010 și a fost frecvent dirijor invitat pentru Filarmonica de Stat Transilvania din Cluj, precum și pentru Filarmonica de Stat Oradea. A dirijat ca dirijor invitat la nivel internațional, concertând cu ansambluri precum Orchestra Simfonică Coreeană.
Wolters este lăudat pe scară largă pentru stilul său dirijoral energic și rapid și pentru cunoștințele sale meticuloase despre partituri. Este remarcat pentru preferința sa deosebită pentru lucrările lui Mozart, Haydn și Beethoven, alături de mari compozitori romantici precum Dvořák, Berlioz și Șostakovici.
Gabriela Iștoc, de origine din Bacău, este cunoscută atât pe scenele internaționale cât și cele din România. A absolvit în 2003 Colegiul Național de Artă ”George Apostu” din Bacău, iar în 2007, Universitatea Națională de Muzică din București.
Potrivit site-ului Filarmonicii “Mihail Jora” din Bacău, soprana Gabriele Iștoc a colaborat cu orchestre precum London Philharmonic Orchestra, Phoenix Orchestra din Dublin, RTÉ Orchestra (National Symphony Orchestra of Ireland) orchestra Teatro Massimo Bellini din Catania, Leeds Symphony Orchestra, Orchestra Filarmonicii Paul Constantinescu, Ploiești, a Filarmonicii de Stat Transilvania, a Filarmonicii de Stat Târgu Mureș și Orchestra Filarmonicii ,,George Enescu” din București, printre altele.
“Liebeslieder op.52 /Neue Liebeslieder op.65” de Johannes Brahms. Este dintre cele mai fermecătoare și intime creații vocale ale compozitorului și reunește rafinamentul muzicii de salon vieneze cu profunzimea emoțională caracteristică lui Brahms.
Inspirate de moda valsului vienez, atât de populare în epoca lui Johann Strauss II, lucrările transformă foarte elegant un univers poetic subtil. Textele provin din traduceri germane ale unor poeme populare est-europene realizate de Georg Friedrich Daumer și explorează diferite ipostaze ale iubirii: pasiune, timiditate, nostalgie, gelozie sau exuberanță. În locul unei narațiuni continue, Brahms creează miniaturi expresive, fiecare cu propria atmosferă și culoare afectivă.
În Liebeslieder op.52, predomină spontaneitatea și farmecul melodic. Muzica alternează între episoade exuberante, aproape dansante, și momente de tandrețe meditativă. Pianul nu este doar acompaniament, ci un partener egal al vocilor, contribuind la bogăția armonică și ritmică.
Neue Liebeslieder op. 65 are un caracter mai matur și mai introspectiv. Deși păstrează eleganța valsului, limbajul armonic devine mai sofisticat, iar expresia mai profundă. Finalul ciclului este remarcabil: după o succesiune de miniaturi lirice, Brahms încheie cu un cor solemn și aproape melancolic, meditând asupra efemerității iubirii și a frumuseții muzicii.
Aceste lucrări ocupă un loc aparte în creația brahmsiană deoarece îmbină caracterul domestic al muzicii de cameră cu rafinamentul artei corale romantice. Ele rămân și astăzi extrem de apreciate pentru delicatețea lor poetică, transparența texturilor și echilibrul dintre emoție și eleganță clasică.
Die lustigen Weiber von Windsor („Nevestele vesele din Windsor”). Este cea mai cunoscută operă a compozitorului Otto Nicolai și una dintre cele mai importante opere comice germane ale secolului al XIX-lea. Lucrarea, în trei acte, a avut premiera la Berlin în 1849 și are la bază celebra comedie a lui William Shakespeare The Merry Wives of Windsor. Libretul, scris de Salomon Hermann Mosenthal, transformă spiritul teatral shakespearian într-o combinație elegantă de romantism german, umor și lirism italian.
Acțiunea îl urmărește pe Sir John Falstaff, un cavaler bătrân, vanitos și aflat în dificultăți financiare, care încearcă să seducă simultan două femei căsătorite din Windsor. Cele două, Frau Fluth și Frau Reich, descoperă înșelătoria și decid să îi dea o lecție memorabilă. Intriga este plină de farse savuroase: Falstaff este ascuns într-un coș de rufe aruncat în apă, apoi obligat să se deghizeze și, în final, umilit într-o scenă nocturnă aproape fantastică, într-o pădure luminată feeric. În paralel, povestea de iubire dintre tinerii Anna Reich și Fenton adaugă un contrast liric și tandru.
Muzica lui Nicolai impresionează prin melodii expresive, orchestrație strălucitoare și o atmosferă plină de energie teatrală. Opera păstrează tradiția genului liric german singspiel, de obicei comic, alternând numere muzicale cu dialog vorbit, dar integrează și influențe de bel canto italian.
Uvertura a devenit celebră ca piesă orchestrală independentă și este interpretată frecvent în concerte datorită vivacității și farmecului ei melodic.
„Valsul Musettei” (Quando me’n vo’ soletta per la via – Când merg singur pe stradă). Este una dintre cele mai cunoscute arii din opera “La Bohème” de Giacomo Puccini. Momentul apare în actul al II-lea, într-o atmosferă vibrantă și aglomerată din Café Momus, în cartierul latin al Parisului. Aria este interpretată de Musetta, o tânără elegantă, seducătoare și plină de spirit, care dorește să atragă atenția fostului său iubit, Marcello.
Melodia are caracterul unui vals grațios și strălucitor, reflectând perfect farmecul și cochetăria personajului. Musetta descrie efectul pe care frumusețea și prezența ei îl au asupra celor din jur: oamenii se opresc să o privească, admiratorii îi urmăresc fiecare pas, iar atmosfera pare să se transforme în jurul ei. În spatele acestei exuberanțe se ascunde însă și o dorință sinceră de iubire și de recucerire a lui Marcello.
Puccini creează aici un contrast fascinant între eleganța superficială a scenei mondene și emoția autentică. Orchestrația este delicată și luminoasă, iar ritmul de vals conferă muzicii o fluiditate aproape dansantă. Tema principală rămâne în memorie datorită lirismului său seducător și expresiv.
„Valsul Musettei” a devenit una dintre cele mai populare pagini ale repertoriului de operă, simbolizând spiritul boem, romantismul parizian și talentul lui Puccini de a transforma emoțiile umane în melodii de frumusețe inconfundabilă.
