šŸ  Emoții pentru Mihalcea: pentru prima dată acasă ca adversar!

Distribuie articolul

După ce Ć®n ultimul meci din 2025 a Ć®nfruntat și a Ć®nvins echipa la care a cunoscut consacrarea Ć®n fotbalul romĆ¢nesc, este vorba de Dinamo, Adrian Mihalcea se află Ć®n fața unui nou meci special. Unirea Slobozia, adversarul de sĆ¢mbătă al roș-albilor, nu este doar o echipă pe care a antrenat-o Ć®n mai multe rĆ¢nduri, inclusiv Ć®nainte de venirea sa la UTA, ci reprezintă chiar gruparea din orașul natal al antrenorului BătrĆ¢nei Doamne, astfel că și implicațiile emoționale ale tehnicianului vor fi pe măsură:

ā€žEste pentru prima oară cĆ¢nd voi juca la Slobozia ca adversar Ć®ntr-un meci oficial. Pentru mine va fi o bornă importantă. Faptul că mi-am petrecut o mare parte din viață la Slobozia, am Ć®nceput fotbalul acolo și am fost și inițiat ca antrenor la Slobozia va Ć®nsemna o emoție aparte, dar acestea contează doar pentru mine, mai puțin pentru echipă. Cred că voi fi primit bine. Nu aș avea de ce să mă gĆ¢ndesc la alt lucru, dar știți cum e, noi Ć®n Sud acolo suntem schimbători și pot interveni și episoade, dar nu cred că vor fi generale.ā€œ

Nu doar că se reĆ®ntoarce la Slobozia pentru prima oară ca adversar, dar Adrian Mihalcea beneficiază și de conjunctura de a ā€žredeschideā€œ oficial stadionul ā€ž1 maiā€œ, pe care nu a apucat să evolueze decĆ¢t Ć®n ligile inferioare. Promovată Ć®n Liga 1 Ć®n vara lui 2024, echipa ialomițeană a trebuit să se mute la Clinceni. Lucrările de modernizare a stadionului din Slobozia, care au cuprins schimbarea gazonului și reabilitarea tribunelor și vestiarelor, s-au Ć®ntins pe durata a un an și jumătate, timp Ć®n care Mihalcea a salvat-o pe Unirea de la retrogradare jucĆ¢nd doar Ć®n deplasare, pentru ca apoi Ć®n vara trecută să facă pasul spre UTA, fără a fi apucat să se bucure de noile condiții din orașul natal. O va face acum Ć®nsă din postura de adversar:

ā€žCred că este mult mai bine, terenul arată impecabil și va arăta impecabil și la ora jocului. PĆ¢nă la urmă acea echipă, acel oraș și acel județ merită acest lucru, de a juca pĆ¢nă la urmă acasă. Din punct de vedere sportiv va fi mult mai dificil. Cunosc foarte bine atmosfera de la Slobozia, chiar dacă vor fi 4-5.000 vor pune presiune pe echipa adversă.ā€œ

Trebuie spus că această partidă se joacă cu derogare de la LPF, deoarece arena ialomițeană Ć®ncă nu a finalizat instalarea nocturnei, Ć®nsă cum meciul este programat la ora 13:00, oficialii au considerat că nu există niciun scenariu Ć®n care nocturna să devină o necesitate. Prognoza meteo arată temperaturi de 0-2 grade, fără mari șanse de precipitații. Astfel, Ć®n ciuda frigului, cele două echipe se vor putea bucura de un gazon de foarte bună calitate și de o ambianță de meci mare, nu cum s-ar fi Ć®ntĆ¢mplat la Clinceni. Și, chiar dacă factorul public va fi un imbold Ć®n primul rĆ¢nd pentru echipa gazdă, sperăm că și jucătorii UTA-ei vor fi stimulați de condițiile Ć®n care se va desfășura meciul și astfel să asistăm la un spectacol de calitate, Ć®ncheiat bineĆ®nțeles cu un rezultat favorabil echipei lui Mihalcea; cea actuală evident.

⬇ Pentru cele mai importante știri ⬇
Hai pe canalul de WhatsApp
Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți