„Crăciunul la Filarmonică” a fost o seară a reuniunii cu cei dragi, a așteptării și a bucuriei trăite împreună. Orchestra simfonică și Corul academic, ambele ale Filarmonicii de Stat din Arad, împreună cu dirijorii Cristian Neagu și Robert Daniel Rădoiaș au dat măsura valorii lor, pregătiți de sărbătoare, în „casa” lor!
Sărbătoarea Crăciunului a fost reflectată în muzica celei mai vestite partituri a preclasicismului italian, Concerto grosso op.6 nr. 8, „Per la Notte di Natale” de Arcangelo Corelli, în romantica poveste a baletului, în coloanele sonore ale filmelor noastre preferate, „Singur acasă”, „Expresul Polar”, „Cum a furat Grinch Crăciunul”, sau în cântecele simple, care ne dăruiesc prin optimismul lor, starea de bine și de frumos a acestui timp al miracolului și al iubirii. De fapt, a fost motivul unei întâlniri magice, memorabile a melomanilor arădeni cu marea familie a Filarmonicii Arădene.
Joi, 11 decembrie 2025, la Sala Palatului Cultural din Arad, Dirijorul Filarmonicii Arad, Cristian Neagu și dirijorul Corului Academic al Filarmonicii din Arad, Robert Daniel Rădoiaș, au prezent publicului un spectacol de excepție: „Crăciunul la Filarmonică”. Într-o sală a Palatului Cultural din Arad cu toate biletele epuizate cu mult înainte de spectacol, au putut fi auzite capodopere ale muzicii clasice, printre care:
- Arcangelo Corelli
- Per la notte di Natale
- Piotr Ilici Ceaikovski
- Spărgătorul de nuci
- Muzică de film
- The Polar Express, Home Alone, How the Grinch Stole Christmas.
- Cântece de Crăciun din repertoriul universal
- Silent Night, Let It Snow, Carol of the Bells.
„Per la Notte di Natale” – cunoscută astăzi drept Concertul de Crăciun sau Concertul grosso în sol minor, op. 6 nr. 8 de Arcangelo Corelli – este una dintre cele mai rafinate și expresive lucrări ale Barocului italian. Compozitorul a dedicat această piesă „pentru noaptea de Crăciun”, indicând clar caracterul ei festiv, meditativ și spiritual, conceput pentru a fi interpretat în timpul celebrărilor religioase a Nașterii Domnului.
Lucrarea face parte din colecția Concerti grossi Op. 6 (publicată postum în 1714), un ciclu fundamental pentru dezvoltarea formei de concert grosso. În această structură, un mic grup de soliști – concertino (de obicei două viori și un violoncel) – dialoghează cu ripieno, ansamblu complet de coarde și continuu. Corelli, considerat un maestru al acestui gen, reușește să creeze o textură sonoră de echilibrare perfectă între intimitatea expresiei și noblețea grandioasă a ansamblului.
Concertul este structurat în mai multe secțiuni contrastante, dispuse în succesiunea tipică italiană de mișcări lente și rapide. Fiecare secțiune are un caracter propriu, oscilând între solemnitatea ceremonioasă și vivacitatea dansantă. Totuși, piesa este cel mai faimoasă pentru secțiunea finală – Pastorale ad libitum, un episod liric ce evocă atmosfera idilică a cântului păstorilor din Betleem. Elementele muzicale care recreează acest spirit pastoral includ ritmul blând de siciliană, pulsația ternară, liniile melodice unduitoare și armoniile senine, toate sugerând un peisaj nocturn liniștit, iluminat de misterul sacru al Crăciunului.
În Pastorale, Corelli folosește un limbaj muzical simplu și emoționant. Melodiile sunt fluide, aproape vocale, iar schimbul dintre soliști și ansamblu pare a imita un dialog al naturii: o liniște ce se leagănă între cântecul discret al păstorilor și ecoul îndepărtat al unui cor angelic. Este un moment de pietate și contemplare, o veritabilă icoană sonoră a scenei Nașterii.
„Per la notte di Natale” a devenit, de-a lungul secolelor, una dintre cele mai îndrăgite lucrări ale repertoriului baroc de Crăciun. Farmecul ei stă în delicatețea expresiei și în sinceritatea emoției, fără grandilovență excesivă: o muzică ce invită la introspecție și pace interioară. Interpretată anual în sărbătorile de iarnă, lucrarea rămâne una dintre cele mai durabile și poetice creații dedicate Crăciunului.
„Spărgătorul de nuci” (1892) în două acte de Piotr Ilici Ceaikovski. Este una dintre cele mai fermecătoare și îndrăgite lucrări din repertoriul mondial, devenită simbolul muzical al sărbătorilor de iarnă.
Acțiunea începe în Ajunul Crăciunului, în casa familiei Stahlbaum, unde tânăra Clara primește în dar un spărgător de nuci în formă de soldat. După ce toți adorm, jucăriile prind viață, iar spărgătorul se transformă într-un prinț care o conduce într-o călătorie feerică prin Regatul Dulciurilor. De-a lungul baletului, Ceaikovski îmbină lirismul poetic cu dansuri de caracter exotice, transformând fiecare tablou într-o miniatură simfonică de o eleganță rară.
Muzica lui Ceaikovski se distinge prin culoare orchestrală inovatoare, folosirea instrumentelor neobișnuite și capacitatea extraordinară de a sugera lumini imaginare. El a fost primul compozitor rus care a folosit celesta, un instrument cu timbru cristalin, care conferă Dansului Zânei Dulciurilor sonoritatea de „clopoței fermecați”. Orchestrația este luminoasă, aerată, exact potrivită pentru atmosfera de basm: coarde diafane, sunete pastelate, harpe strălucitoare, totul într-un registru delicat și plutitor.
Baletul este construit din două mari părți contrastante. Actul I prezentarea reală a copiilor, cu dansuri de petrecere, teme calde și energie, culminând cu bătălia dintre soldați și armata șoarecilor. Actul II deschide porțile universului imaginar, unde defilează dansuri inspirate de diverse tradiții și culturi: Dansul Spaniol, Dansul Chinezesc, Dansul Arab, Trepak-ul rusesc – fiecare cu o identitate proprie, sculptată cu rafinamentul orchestral caracteristic lui Ceaikovski.
Interludiile orchestrale, în special Valsul Florilor, sunt exemple magistrale de scriitură simfonică romantică, cu melodii ample și o armonie luxuriantă care sugerează un peisaj oniric și luxuriant. Deși inițial nu a avut un succes răsunător, Suita pentru orchestră derivată din el a fost imediat un triumf, iar în secolul XX „Spărgătorul de nuci” a devenit tradiție de Crăciun multe țări, în special în America de Nord.
Astăzi, lucrarea rămâne un triumf al fanteziei, al nostalgiei copilăriei și al artei orchestrale. Este unul dintre baletele care reușesc, an de an, să redea publicului sentimentul de miracol specific sărbătorilor.
„Silent Night” a fost compus în 1818 în Oberndorf bei Salzburg, un sat de lângă Salzburg. Textul aparține tânărului preot Joseph Mohr, iar muzica organistului și profesorului Franz Xaver Gruber. Colindul a fost interpretat pentru prima dată în biserica Sfântul Nicolae în seara de Ajun, acompaniat nu de orgă – care era defectă – ci de o chitară, fapt ce ia conferit o simplitate intimă ce a marcat profund caracterul piesei.
Melodia este calmă, pastorală, construită pe o linie descendentă care evocă reflecție și pace. Textul, în trei strofe originale, prezenta scena Nașterii într-o manieră blândă, meditativă, accentuând armonia cosmică („Totul e în pace, totul e lumină”) și sentimentul de protecție divină („Prunc sfânt, blând încântător”).
În secolul al XIX-lea, cântăreții ambulanți tirolezi au dus colindul în Germania și apoi în restul Europei. Piesa a fost tradusă în sute de limbi, iar în 1914, în timpul Primului Război Mondial, a fost cântată simultan în tranșee, de soldați germani și britanici, în timpul celebrului Christmas Truce – moment ce a consolidat statutul colindului ca simbol universal al păcii. Astăzi, „Silent Night” este probabil cel mai popular colind al lumii, apreciat pentru puritatea melodiei și mesajul său etern.
„Carol of the Bells” a fost compus în 1914 de muzicianul ucrainean Mykola Leontovych, pe baza unei melodii populare vechi. Textul original ucrainean nu se referea la Crăciun, ci la prosperitatea începutului anului, spunând povestea unei rândunici care vestește belșugul ce urmează să vină gospodăriei.
Structura muzicală a piesei este deosebit de originală: se bazează pe un ostinat în trei sunete, cu repetiții rapide care creează o agitație ritmică aproape hipnotică. Melodia este modală, cu accente arhaice și o energie crescândă ce sugerează atât tradiția corală slavă, cât și dinamismul modern.
Versiunea americană, numită „Carol of the Bells”, a apărut în engleză în 1936, când compozitorul Peter J. Wilhousky a scris un nou text, transformând piesa într-un colind de Crăciun. Popularitatea internațională a explodat în secolul XX datorită adaptabilității melodiei: există versiuni corale, orchestrale, rock, pop și chiar metal, făcând piesa una dintre cele mai reinterpretate melodii de Crăciun.
„Carol of the Bells” surprinde prin caracterul său percutant, aproape cinematografic. Repetițiile ostinate tind să creeze tensiune, anticipare și lumină, oferind o atmosferă festivă diferită de cea contemplativă la „Silent Night”. Este un colind al mișcării, al exuberanței și al spiritului comunitar.
În esență, „Silent Night” și „Carol of the Bells” surprind cele două fețe ale Crăciunului: liniștea sacră și bucuria vibrantă. Împreună, ele alcătuiesc un univers sonor complet, ce continuă să emoționeze generații întregi.
