🔥 Incendiu puternic la o anexă gospodărească din Sintea Mare – Două autoturisme au ars, casa a fost salvată

Distribuie articolul

Un incendiu de proporții a izbucnit, luni dimineață, la o anexă gospodărească din localitatea Sintea Mare, județul Arad.

La fața locului au intervenit de urgență pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Chișineu Criș, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta violent, cu ardere generalizată, la o anexă ce avea rol de magazie de lemne și garaj. Flăcările cuprinseseră și două autoturisme parcate în interior, iar focul amenința să se extindă la locuință.

După aproximativ o oră de intervenție susținută, pompierii au reușit să localizeze și să lichideze incendiul, împiedicând propagarea acestuia la casa de locuit. Cu toate acestea, pagubele sunt însemnate: anexa a fost distrusă complet, cele două autoturisme au ars, iar acoperișul casei a fost afectat pe o suprafață de circa 5 metri pătrați. În plus, cinci încăperi ale locuinței au fost degradate de fumul dens.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului este în curs de stabilire de către specialiștii ISU Arad.

⬇ Pentru cele mai importante știri ⬇
Hai pe canalul de WhatsApp
Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți