UTA a pierdut astăzi la Sibiu la scor de neprezentare, o neprezentare care ar fi fost mai onorabilă decât prestația lamentabilă atât din punct de vedere strict fotbalistic cât și din punct de vedere al atitudinii. Cine ar fi văzut partida de astăzi fără să știe care sunt echipele, ar fi putut jura că cei îmbrăcați în roșu sunt cei care au avut meci la mijlocul săptămânii, atât de storși, fără vlagă și fără chef evoluau. Ținând cont de ceea ce s-a întâmplat pe teren scorul a fost extrem de blând, diferența dintre cele două echipe fiind mult mai mare din punct de vedere al exprimării, al ambiției și al ocaziilor de gol.
10 minute i-au trebuit echipei lui Măldărășanu să ia măsura adversarei sale, după care s-a înstăpânit autoritar pe teren, a pus mingea jos și a început să creeze fotbal și ocazii periculoase. Deși, contrar a ceea ce anticipa Rednic, antrenorul Sibiului a operat nu mai puțin de 7 schimbări în primul 11 față de echipa care începe semifinala de Cupă cu Rapid, acest lucru nu s-a simțit, jucătorii gazdelor dând impresia că s-ar găsi și pe întuneric pe teren. La fel ca în meciurile trecute UTA a răspuns ezitant, cu multe greșeli, cu o așezare destul de răsfirată și cu o incapacitate cronică de a reuși să iasă din propria jumătate, jucătorii lui Rednic nefiind capabili să lege mai mult de 2-3 pase. În rarele momente când au ajuns în zona careului advers, soluțiile alese erau de regulă șuturile de la distanță, însă în afara unei execuții semnate de MPoku, respinsă cu greutate de Căbuz, restul au fost, în limbajul cronicarilor de pe vremuri… „telefonate“. Marile probleme ale echipei lui Rednic au fost în flancul drept, acolo unde Dussaut era prins mai mereu între doi jucători iar echipa lui Măldărășanu a creat permanent superioritate în acel flanc, superioritate pusă în evidență și prin un-doi-urile sau combinațiile între mai mulți jucători, care au amețit total greoaia defensivă a UTA-ei. De acolo au venit de altfel și cele două goluri marcate de Hermannstadt în ultimul sfert de oră al primei reprize, cu un bonus la al doilea gol, asigurat de Van Durmen care a pierdut mingea la 30 de metri de propria poartă.
La pauză Rednic a replicat cu Effiong în locul lui Hrezdac, operațiune care l-a tras pe Danciu la mijloc lângă Van Durmen și prin înlocuirea lui Dussaut cu Râpă. S-a dovedit a fi o schimbare inutilă deoarece lăsat la rândul său fără sprijin din partea extremei de pe partea sa, dar și insuficient ajutat de mijlocașul și fundașul central din zona sa, ex gălățeanul a fost jalon în aceeași măsură ca și colegul său din defensivă. Trupa lui Măldărășanu și-a ridiculizat de vreo trei ori adversara în acest flanc doar în primul sfert de oră al reprizei secunde, șansa UTA-ei că nu s-a întors la Arad cu sacul plin fiind aceea că simțindu-se prea bine și prea relaxați în teren, atacanții echipei gazdă au încercat diferite soluții și procedee spectaculoase la finalizare, superficialitate care poate în fața altei echipe ar fi putut să-i coste. N-a fost cazul cu UTA care în afara unor mingi la bătaie pentru Effiong, care le-a redirecționat slab și prost cadrat către poarta adversă, n-a produs nimic. Mai grav decât lipsa totală de orizont în joc a fost atitudinea jucătorilor lui Rednic, care de la un moment încolo au renunțat și să mai alerge, să pună piciorul la mingea, complăcându-se într-o stare de resemnare care i-a înfuriat la culme pe suporterii veniți în număr de câteva sute să-i încurajeze. În cele din urmă după câteva scandări împotriva conducerii și clasica „Demisia! Demisia!“ o parte a galeriei arădene a părăsit stadionul. A făcut-o la timp, altfel ar fi asistat un minut mai târziu la momentul hilar în care Rednic l-a schimbat pe Costache cu… Poulolo! Bine, ce-i drept, Rednic l-a mai schimbat și pe Van Durmen (mult prea târziu, abia în minutul 80, după un meci execrabil al belgianului), oferindu-i tânărului Matei șansa debutului într-un meci oficial pentru UTA.
Ultimele 10-15 minute au fost greu de privit, umilința fiind sentimentul pe care l-a simțit fiecare suporter al UTA-ei asistând la jalnicul spectacol al unei echipe care putea face ce scor voia, dar a preferat din milă să plimbe mingea pentru a nu-și duce total în derizoriu un adversar care nu mai putea dar nici nu mai voia să facă niciun efort pentru a-și păstra bruma de onoare intactă. Scena cu Effiong împleticindu-se spre careu în minutul 90 după un cadou primit de la un adversar și apoi cu golul de 3-0 marcat de gazde ca-n curtea școlii, au fost bomboana de pe coliva unui meci care a arătat dimensiunea căderii acestei echipe, care de câteva săptămâni se comportă ca o condamnată la retrogradare, pe care deocamdată doar pașii greșiți ai contracandidatelor o țin deasupra liniei. Însă dacă va continua să evolueze de aceeași manieră, e greu de crezut că echipa lui Rednic va reuși să evite, în cel mai optimist scenariu, locurile de baraj.
Hermannstadt – UTA 3-0 (2-0)
Superliga 2024-2025, Play-0ut, Etapa 9
Sâmbătă 26 aprilie 2025, ora 17:00
Sibiu, Stadion Municipal
Au marcat: Neguț (33), Buș (43), Ia. Stoica (90+3)
Cartonașe galbene: Benga, Van Durmen
Hermannstadt: Căbuz – Căpușă, Io. Stoica (cpt), Bejan – Antwi, Murgia (80. Balaure), R. Popescu (70. Biceanu), Kujabi (90. D. Iancu), Goncalves – Buș (70. Chițu), Neguț (46. Ia. Stoica). Rezerve: Muțiu, Al. Pop – A. Oroian, Găman, Selimovic, Mihart. Antrenor: Marius Măldărășanu
UTA: Iliev – Dussaut (46. Râpă), Conte, Benga (cpt), Trif – Hrezdac (46. Effiong), Van Durmen (80. Matei) – Danciu, MPoku (69. Tzionis), Omondi – Costache (69. Poulolo). Rezerve: Gorcea – Hodoșan, Țăroi, Cristea. Antrenor: Mircea Rednic
Arbitru central: Horia Mladinovici (București)
Asistent 1: George Neacșu (Câmpulung Muscel)
Asistent 2: Ionuț Neacșu (București)
Arbitru de rezervă: Florin Mazilu (Satu Mare)
Arbitru VAR: Iulian Dima (București)
Asistent VAR: Alexandru Vodă (Alba Iulia)
Observator arbitraj (FRF): Marcel Savaniu (Satu Mare)
Observator organizare joc (LPF): Daniel Kassai (București)
Posesie: 48%-52%
Șuturi: 23-17
Șuturi pe poartă: 6-7
Poziții de ofsaid: 0-2
Cornere: 6-6
Lovituri libere: 12-8
