După ce Denis Țăroi a reușit o dublă joi în categorica victorie obținută de Naționala U17 împotriva Liechtensteinului (10-0), ieri a fost rândul lui Cristi Mihai să își treacă numele pe lista marcatorilor. România U21 a învins Portugalia în deplasare, cu scorul de 1-0, unicul gol al meciului fiind marcat de mijlocașul UTA-ei în minutul 89. Mihai a început meciul pe banca de rezerve, fiind trimis în teren la pauză, de către selecționerul Daniel Pancu, în locul lui Perianu. Reușita a fost una foarte spectaculoasă, așa cum puteți vedea la minutul 7:30 al rezumatului publicat la finalul acestui material. Este al doilea gol marcat de fotbalistul Bătrânei Doamne pentru „tricolorii mici“, după reușita de acum un an împotriva Armeniei, care de asemenea a fost una decisivă.
Din păcate însă, după bucuriile aduse de naționalele de juniori și tineret, reprezentativa de seniori a României ne-a rezervat un duș rece aseară la startul preliminariilor pentru Campionatul Mondial. Pe o Arenă Națională arhiplină, România a fost învinsă de Bosnia cu 0-1, prin golul marcat de Gigovic în minutul 14. După un început slab de meci, elevii lui Mircea Lucescu și-au mai revenit, au dominat cea mai mare parte a meciului dar au risipit cu multă nonșalanță câteva ocazii mari de gol, campion din acest punct de vedere fiind Denis Drăguș. Răzvan Marin și Nicolae Stanciu au încercat și ei poarta cu șuturi de la distanță, dar norocul nu a fost nici de partea lor. Și, ca tacâmul să fie complet, României i-a fost refuzat un penalty clar de către arbitrul batav Dannie Makkely la un henț cât se poate de clar comis în careu, în minutul 53. Forma slabă a mai multor tricolori a fost totuși factorul determinant al deznodământului partidei, unul dintre aceștia fiind Dennis Man, jucătorul Parmei având o prestație trasă la indigo cu cele din ultimele etape din Serie A, care l-au transformat dintr-un jucător exponențial pentru Parma într-unul care nu mai prinde mereu nici măcar primul 11. Fotbalistul arădean a fost și aseară fără realizări, deși a avut mai multe incursiuni periculoase, dar mai toate încheiate nereușit.
Pentru Naționala mare urmează acum meciul de luni din San Marino (ora 21:45, Prima TV), unde în mod normal nu ar trebui să se pună decât problema scorului. Reprezentativa de tineret joacă marți de la ora 19:30 cu Țările de Jos (meci televizat de Pro Arena) iar Naționala U17 întâlnește Scoția astăzi de la ora 21:30 pe teren propriu și Macedonia de Nord marți de la ora 17:00 în deplasare.
