Remiză norocoasă pe terenul lanternei roșii

Distribuie articolul

UTA își continuă forma excelentă la meciurile din deplasare, ajungând în această seară la 7 meciuri consecutive fără înfrângere pe terenuri străine. De data aceasta totuși statistica nu spune întreaga poveste. În primul, după 5 victorii obținute în deplasare în acest campionat, echipa lui Rednic a ratat-o pe cea care ar fi trebuit să fie cea mai simplă, anume cea de pe terenul lanternei roșii a clasamentului, Gloria Buzău. Echipa lui Neagoe (care suspendat fiind a văzut meciul din tribune) venea după 5 înfrângeri consecutive și ar fi trebuit să fie o pradă ușoară pentru o formație care pe clasamentul punctelor luate în deplasare se afla pe loc de play-off. Nu s-a întâmplat așa, iar UTA a trebuit să se mulțumească doar cu o remiză, și aceea smulsă dramatic la ultima fază a unui meci în care gazdele au avut ocaziile mai multe și mai mari.

După cum a început meciul părea că vor fi respectate calculele hârtiei. UTA a dominat autoritar primele 20 de minute, a avut câteva oportunități, cea mai importantă semnată de Van Durmen, care a dat „technical shot“ așa cum îi place lui Rednic, dar mingea s-a dus la o palmă de bara din stânga lui Lazar. Gazdele au replicat printr-o ghiulea expediată de Benavente, dar Iliev a scos spectaculos de sub transversală. Apoi, gazonul moale a cedat și fotbalul a lăsat locul unei lupte surde, cu mingi aruncate la bătaie și dueluri fizice în zone „moarte“. La pauză părea că jocul se duce spre o remiză albă sau spre o „decizie“ venită dintr-o execuție întâmplătoare.

Meciul s-a schimbat însă total în partea a doua, din cauza echipei lui Rednic care a cedat complet mijlocul terenului, invitându-și adversara peste ea. Și măcar dacă am fi văzut o apărare ermetică și tot era ceva, însă defensiva UTA-ei a avut o prestație slabă spre execrabil în această repriză. Buzoienii au creat pericol atât din flancuri cât și prin mijlocul apărării, acolo unde între Poulolo și Conte se căscau spații nepermise. Roș-albii au avut noroc însă cu imprecizia gazdelor, care au ratat câteva ocazii monumentale, dar și cu inspirația lui Iliev care a salvat de două ori singur cu Brobbey și apoi cu Tavares, acesta din urmă „reușind“ să rateze din 6 metri. A mai fost și o bară a lui Jipa, două șuturi care au ratat ținta expediate din poziții ideale de Ciranni și Albu, asta în timp ce la poarta cealaltă, singura ocazie mare i-a aparținut lui Harrison care singur în careu s-a grăbit să șuteze din prima, dar a făcut-o prost.

Până la urmă UTA, care arăta precum un boxer în corzi, a căzut la podea cu 3 minute înainte de finalul timpului regulamentar de joc, la o fază care însumează în ea însăși toată prestația defensivă a echipei în acest meci: corner de pe dreapta în direcția de atac a Buzăului, mingea a vâjâit netulburată prin careul nostru, i-a căzut la picioare lui Khadim, care a scăpat-o cumva în spate și dintr-un metru Dobrosavlevici a împins-o în poartă. Norocul nostru a fost că Dobrosavlevici s-a dovedit a fi nu doar înger ci și demon pentru echipa sa, deoarece în prelungiri a degajat în forță dar nu mingea ci piciorul lui Conte, iar Costache a transformat penalty-ul.

Un meci așadar slab făcut de UTA și ar fi, din punctul nostru de vedere, o eroare ca semnalele de alarmă să fie ascunse în spatele punctului câștigat. Sigur că se poate aduce în discuție calitatea terenului, care a influențat jocul, dar atitudinea pasivă cu care a ieșit echipa de la vestiare și, mai ales, dezorganizarea și erorile mari din defensivă, comise pe tot parcursul reprizei secunde, nu pot fi puse în seama terenului; iar echipa lui Rednic are antecedente în acest campionat cu meciuri în care apărarea a fost complet depășită și e suficient să ne aducem aminte de cele cu Farul din Cupă sau mai recent cu CFR din campionat. Cu astfel de prestații Bătrâna Doamnă își poate complica serios viața în play-out.

Să mai punctăm și faptul că la debutul în Superliga, centralul Gabriel Mihuleac din Iași a avut un meci foarte greu, cu destule faze litigioase, pe care o să le analizăm într-un material separat, însă e cert că la final ambele tabere au contestat anumite decizii ale sale, luate în faze și momente importante ale jocului.

Gloria Buzău – UTA 1-1 (0-0)
Superliga 2024-2025, Sezon regulat, Etapa 29
Luni 3 martie 2025, ora 17:00
Buzău, Stadion Municipal

Au marcat: Dobrosavlevici (87) / Costache (90+7)
Cartonașe galbene: Tavares, Cestor, Ferreira / Poulolo, Zsori, M. Rednic (pe bancă), Trif

Gloria: Lazar (cpt) – Ciranni, Puerto, Cestor, de Nooijer (66. Ferreira) – Albu (79. Dobrosavlevici), L. Mihai (79. Jipa) – Isfan (90+1: Turda), Tavares, Benavente (46. Dumitrașcu) – Brobbey. Rezerve: Răilean, Greab – Pîrvulescu, Lovric, Savaljevs. Antrenor: Eugen Neagoe (suspendat). Pe bancă: Carmel Bărbulescu

UTA: Iliev (cpt) – Tsouka, Poulolo, Conte, Trif – C. Mihai (69. Hrezdac), Van Durmen (77. Khadim) – Danciu (77. Cristea), Tzionis (38. Zsori), Costache – Harrison (77. MPoku). Rezerve: Gorcea – Râpă, Benga. Antrenor: Mircea Rednic

Arbitru central: Gabriel Mihuleac (Iași)
Asistent 1: Ovidiu Artene (Vaslui)
Asistent 2: Ionuț Bobe (București)
Arbitru de rezervă: Cristian Moldoveanu (Sfântu Gheorghe)
Arbitru VAR: Marcel Bîrsan (București)
Asistent VAR: Bogdan Dumitrache (București)
Observator arbitraj (FRF): Augustus Constantin (Râmnicu Vâlcea)
Observator joc (LPF): Ioan Mironaș (Piatra Neamț)

Posesie: 54%-46%
Șuturi: 17-14
Șuturi pe poartă: 5-5
Poziții de ofsaid: 3-1
Cornere: 7-3
Lovituri libere: 10-15

⬇ Pentru cele mai importante știri ⬇
Hai pe canalul de WhatsApp
Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți