Într-o perioadă istorică în care revenirea obiceiului de a face liste ne trezește fiori pe șira spinării celor care am mai citit puțină istorie la viața noastră, în rândul microbiștilor arădeni dar și în media centrală circulă și altfel de liste: unele din fericire nu la fel de periculoase, dar cu nimic mai absurde, nu în componența lor ci în ceea ce privește mecanismul din spatele existenței lor, mecanism menit oficial să transforme UTA într-o echipă mai bună, dar care neoficial bănuim noi are implicații în interesele personale ale unora sau alte altora, așa cum am mai demonstrat logic nu demult, punând cap la cap însăși elemente oferite de „clienții“ noștri.
Vorbim evident despre listele cu jucătorii veniți și plecați de la UTA, liste care continuă să se îngroașe în ciuda faptului că perioada de transferuri s-a încheiat. S-a încheiat însă doar pentru majoritatea țărilor deoarece mai sunt campionate din lume unde aceasta este încă deschisă câteva zile, motiv pentru conducătorii UTA-ei să spere că vor mai ciupi ceva mărunțiș și pe Eric Omondi, după ce au încasat niște bani de apă minerală pe Andrej Fabry. La fel ca și slovacul, Omondi e în ultimele 6 luni de contract și, având în vedere relația tumultoasă pe care o are cu suporterii arădeni, dar și problemele financiare serioase de la club, e foarte puțin probabil ca jucătorul kenyan să își prelungească contractul cu Bătrâna Doamnă. Așadar UTA n-ar spune nu unei oferte care, conform antrenorului Mircea Rednic există, ba dimpotrivă, ar înclina către un „da“ ușurat, însă problema e că deocamdată jucătorul nu vrea să plece; sau mai exact nu vrea să plece în condițiile clubului, adică renunțând la restanțele salariale pe care le are. Situația a fost explicată cel mai bine chiar de către antrenor:
„Omondi are ofertă de transfer dar oricum nu pleacă fără bani. Nu știu cât, asta domnul Meszar poate să spună, astea nu-s problemele mele. Știu că el nu vrea să renunțe la niște salarii. Fabry a renunțat la tot, la casă, masă și cazare și a plecat. Nu fac mai multe comentarii că și așa nu e prea iubit aici și nu are o stare prea confortabilă când jucăm acasă.“
Iată deci care este politica la UTA: semnezi un contract, nu ești plătit și drept compensație clubul te lasă să pleci cu condiția să renunți la ce ai mai avea de încasat! Un stil de management care ilustrează cât se poate de fidel mentalitatea balcanică, pentru că, să nu ne lăsăm păcăliți de accentul lui Alexandru Meszar, UTA e condus în cel mai pur stil balcanic. Dar iată că funcționează; a funcționat cu Fabry, asta după ce a funcționat și cu Dumiter, jucător care mai are un an și jumătate de contract cu UTA, contract din care în 6 luni de zile a văzut până acum un singur salariu, lucru care l-a determinat să pârască UTA la comisiile FRF. Rezolvarea? Un împrumut până în vară la Voluntari cu obligația clubului ilfovean de a-l transfera în vară definitiv… gratis!!! Ați mai auzit așa ceva pe undeva la vreun club profesionist din lumea asta? Normal că nu, principala caracteristică a balcanismului e originalitatea; cu cât ea frizează mai mult absurdul, cu atât mai bine.
Cu Fabry plecat, cu Omondi „suferind“ de spate și așteptând tratamentul bancar pentru o plecare terapeutică în altă parte, principalul îngrijorat ar trebui să fie antrenorul, pentru că i se dezmembrează echipa. Ei aș, Mircea Rednic își freacă mâinile de bucurie, deoarece orice plecare reprezintă o nouă oportunitate pentru a mai aduce niște „belgieni“. Nu credeți? Iată declarația antrenorului:
„Dacă a plecat Fabry trebuie să aducem pe cineva în locul lui. Dacă va pleca Omondi, va veni altul. E un jucător belgian cu care ne-am înțeles, a semnat și sâmbătă o să fie aici. E un jucător cu care am mai lucrat.“
În aceste condiții, dacă pe pereții vestiarelor sunt inscripționate mesaje mobilizatoare pentru jucători, propunem și noi unul pentru biroul lui „nea Mircea“: „Pleacă unul, vine altul“ credem că ar fi o deviză care ar sta la loc de cinste în spațiul său de lucru și chiar i-ar crea antrenorului o stare de bună dispoziție în fiecare zi când ar veni la stadion. Până la urmă important pentru fiecare om este să nu își piardă motivația, să nu uite de ce și pentru ce muncește.
Dar să nu credem că la UTA doar Mircea Rednic muncește la „îmbogățirea“ lotului. Acolo există o cultură organizațională în acest sens. După ce „comitetul director“ l-a adus acum pe Effiong ca acesta să joace la Paști (ale românilor, maghiarilor sau ale… cailor), iată că nici antrenorul cu portarii Dan Țapoș nu s-a lăsat mai prejos, recomandându-l pe tânărul portar Patric Toderean (21 de ani). Ce contează că acesta vine din postura de rezervă a unei echipe de Liga 3 (Olimpia Satu Mare)? Ce contează că experiența sa la profesioniști este egală cu 0? Ce contează că în ciuda celor amintite, blochează traseul lui Lucas Roșu, portarul Academiei proaspăt urcat la prima echipă și care se întreabă acum probabil ce vrea clubul acesta cu el și pentru el? Ce contează că UTA deja e de râsul lumii (și) în ceea ce privește felul în care schimbă portarii (în 6 luni am renunțat la Iacob, Kucher și Roșca, i-am adus pe Iliev, Popa, Popescu și Mitrovic, apoi am renunțat la Popa, Popescu și Mitrovic și i-am adus pe Gorcea și acum Toderean plus Roșu)? „Nea Mircea“, generos cu epigonii din staff-ul său, care încearcă să-i calce pe urme, a spus un „da“ hotărât, că vorba aia, și dacă nu are nevoie de jucătorul respectiv, unde mănâncă 64, mai poate mânca și al 65-lea nu? Oricum până la finalul sezonului vreo 20 se vor ridica de la masa la care au în față doar farfurii goale.
În final, să spunem că am mai aflat ieri și că Tzionis, cipriotul de națională ajuns la Arad sub formă de împrumut, ar fi venit gata accidentat. Ei, și care e problema? Dacă nu va putea juca… „aducem altul”!
