Se dărâmă statuia? „Demisia!” s-a auzit pe „Neuman“ după umilința cu Slobozia! Fabry, Omondi, ne mai arătați ceva semne?

„Spre noi culmi ale penibilului“ poate fi caracterizat acest al doilea an de mandat al lui Mircea Rednic la UTA, unul în care „șandramaua“ încropită din pseudofotbaliști pescuiți din ungherele cele mai obscure ale fotbalului se menține cât de cât în picioare grație a câtorva victorii scoase din context sau oferite pe tavă de adversari darnici. În rest, jocul UTA-ei, în special pe teren propriu, a fost patetic, neputincios și jalnic până în punctul în care am ajuns să o vedem și pe asta: Slobozia (Slobozia doamnelor și domnilor!!!) a venit și a marcat de 4 ori acasă!!! Ne întrebăm cum se poate ca după un asemenea rezultat încă antrenorul și jucătorii nu și-au săpat în vestiar o groapă a rușinii unde să se ascundă și de unde să plece pe nesimțite afară din orașul pe care-l insultă cu prestațiile dar mai ales cu atitudinea lor.

Dar cuvântul „rușine“ nu există în vocabularul acestor indivizi. Cine să aibă rușine? Andrej Fabry, care după jumătate de an fără gol, marchează în meciul cu Universitatea Craiova după ce adversarii s-au desfăcut în fața lui ca Marea Roșie în fața lui Moise, și are tupeul să ducă semnul la gură în semn de liniște? Așa a văzut el că fac marii fotbaliști pe care-i vede la televizor. Păcat însă că nu încearcă să-i imite și în alte ipostaze, de exemplu în cele când aceștia scapă singur cu portarul sau când trebuie să finalizeze de la trei metri de poarta goală. Astăzi marea vedetă Andrej Fabry ne-a arătat cum se poate rata din astfel de situații; după care nu ne-a mai arătat niciun semn. Ne-a arătat însă Omondi, acest geniu neînțeles al fotbalului, care după țșpe meciuri în care a făcut balet pe teren sau și-a luat echipament de camuflaj de nu-l mai vedea nimeni pe teren, nici colegii, nici spectatorii, și-a dus astăzi mâinile la urechi în semn de dispreț față de criticile pe care le aude din tribună. Domnule mare fotbalist Omondi, dumneata ți-ai dus mâinile la urechi, noi ne-am dus mâinile la ochi, pentru că e mult prea dureros să vedem cu tu și colegii tăi ajungeți să fiți umiliți în tricoul Bătrânei Doamne de echipa de pe penultimul loc al clasamentului. Mai trebuie să treacă multă apă pe Mureș, mai trebuie să marchezi multe goluri până să ai dreptul să le reproșezi ceva celor care plătind biletul sau abonamentul la meci te-au scos din sărăcie și te țin la un nivel decent și pe tine și pe familia ta! Dacă nu îți place ce auzi din tribune la Arad ești liber să pleci acasă, acolo unde din ce auzim, la fiecare convocare la echipa națională, ai câte un „meci“ nu cu adversarii ci cu proprii coechipieri. Dacă nu, capul în pământ, muncă, modestie și nu uita că realizările individuale, mai ales că vin din an în Paște, nu țin locul rezultatelor echipei.

Dar până la urmă ce pretenții să avem de la jucători să își respecte suporterii în condițiile în care primul care jignește și sfidează Aradul și publicul de aici este însuși Mircea Rednic. Adus la Arad într-un moment greu nu doar pentru echipă ci și pentru el, că se afla într-un moment al carierei în care după episoadele Dinamo, Iași, Farul sau din nou Dinamo, începea să fredoneze cântecul acela cu „telefonul nu mai sună“, Strâmbul a descins la Arad cu atitudinea unui logofăt scăpătat, care-și flendură costumul de ginerică vechi de 20 de ani prin fața unor presupuși amărășteni, cărora le oferă onoarea de a respira același aer cu el. La început tupeul a fost ascuns în spatele glumelor de autobază, bune să întrețină atmosfera la ceaiurile dansante ale gospodinelor nemângâiate, după care s-a dezvăluit în toată hidoșenia lui după „maaaarea performanță” a locului 7 (aplauze!!!!) de la finalul sezonului trecut. Ce a uitat „marele“ antrenor e că la Arad locul 7 e o performanță doar dacă ești rătăcit prin orașul de pe Mureș, adus prin programul „o pizza la 4 persoane“. Dar când aroganța îți ia mințile și crezi că poți face experimente dubioase precum campania de transferuri din această vară, vine și nota de plată, una pe care belgianul care se rușinează de România nu este dispus să o plătească.

Fluierăturile și scandările „Demisia! Demisia” care s-au auzit astăzi pe Arena „Francisc Neuman“ au fost cât se poate de justificate. Echipa lui Rednic a fost hăbăucă, abulică, fără cap și fără coadă, în fața unui adversar ambițios dar limitat, pe care o echipă serioasă l-ar fi liniștit până la pauză. Doar că pseudofotbaliștii aduși de Rednic și-au mai bătut o dată joc de meserie, scoțându-ne pe toți din minți cu execuții hilare, de care s-ar rușina și amatorii din liga județeană. Vina antrenorului însă nu e doar indirectă. UTA a luat din nou goluri din fază fixă, trei la număr, încât aveam la un moment dat impresia că pe „Francisc Neuman“ a descins Arsenalul lui Arteta și nu Unirea Slobozia. Mai mult, iar aici s-a văzut în toată splendoarea ei măiestria antrenorului, la 2-1, UTA a făcut pasul înapoi! În fața Unirii Slobozia! De mai multe ori Rednic ne-a repetat în ultima vreme că nu vrea spectacol, că echipa trebuie să fie cinică, să țină de rezultat când conduce și să nu se ia după „proștii“ din tribună care le fluieră pasele înapoi. Iar băieții, cuminți și ascultători, au făcut fix ce le-a cerut antrenorul. Rezultatul? De la 2-1 am ajuns la 2-4, călcați în picioare, tăvăliți, rușinați, umiliți de… Unirea Slobozia!

Și, credeți cumva că marele bărbat și-a asumat în final ceva? Ei aș! După ce prin prestația echipei lui a făcut de rușine Aradul fotbalistic, Rednic a găsit vinovați peste tot, de la suporteri la politicieni. Mai un pic și ne spunea că băieților le-au fost băgate nanocipuri prin lichidele pe care le consumă înainte de meciuri. Dar haideți să vedem, cine e de vină în viziunea antrenorului, că Bătrâna Doamnă a fost umilită astăzi de Unirea Slobozia:

„Sunt jucători care nu au așa mare experiență și care simt o presiune mare și nu știu de ce. Eram într-un moment bun. Nu judec, nu comentez, dar e foarte greu, le e frică, joacă cu teamă aici. Nici pentru ei nu-i ușor (…) Nu mi s-a întâmplat de multe ori să mi se ceară demisia, dar plutea, adică eu simțeam. Și cu asta, cu greva suporterilor ultrași. Dar îmi asum, eu am contract și sunt sigur că lucrurile o să revină (…) E clar, ați văzut, nu că îi înțeleg, le-am și spus că asta e situația, în momentele astea se văd caracterele, nu că țipă lumea. Lasă să țipe, tu vezi-ți de joc, câștigă și după aia, la sfârșit… Și Fabry, ați văzut. Îi afectează. Ok, la sfârșit judeci echipa, dar nu nici nu începe bine meciul, deja toată lumea cere schimbări”

Așadar ați înțeles, dragi suporteri: voi sunteți de vină, le e frică jucătorilor de voi! Am râde dacă n-ar fi de plâns. Cei trecuți puțin de prima tinerețe își aduc aminte vremurile în care la Arad nu câștigai un meci, nu câștigai al doilea, dar după al treilea aveai parte de vizite la vestiar! Și până nu-l câștigai pe următorul vedeai orașul în poze, că altfel cina ți-o luai acasă mâncând pâine cu parizer. Asta în timp ce gazetari adevărați, în presă adevărată, la ziare cu tiraje în zeci de mii exemplare te făceau țăndări pentru prestații infinit mai puțin rușinoase ca cea de astăzi. Iar acum vine domnul Rednic și ne spune că din cauza a 3-4.000 de oameni care îndrăznesc și ei să fluiere niște pase înapoi prin minutul 30, primadonelor li se face frică. Păi să le facem un abonament la un salon de coafat, pensat și epilat, poate li se ridică moralul. Problema e că atunci când e să își ducă mâinile pe la gură sau pe la urechi nu li se face frică! Iar despre conflict… Păi „Coach“ ce ne facem, că „ăia 100 de huligani“ de care zicea șeful tău că sunt singurii care contestă conducerea, nu mai vin la meci. Și atunci, care-i problema? Ah, te fluieră cei care acum câteva luni îți ridicau statuie și pe care atunci când erai pe cai mari după victoria cu CFR i-ai instigat împotriva ultrașilor? Ce să zicem… ghinion! Pe ei i-ai vrut, pe ei îi ai!

Dar să nu credeți că doar suporterii sunt de vină că a ajuns să ne dea Slobozia 4 acasă. Haideți să ascultăm mai departe:

„Ce îmi reproșez a fost că m-am tot plimbat pe aici, chiar am crezut… dar a fost așa, doar de fațadă, până și-a urmărit fiecare interesul. Dar e rușinos! Și condițiile de antrenament pe care le am eu, ca echipă de primă ligă. Și condițiile la academie. Un teren sintetic vechi, multe accidentări, foarte mulți jucători vin cu probleme de genul. Nu-i echipa orașului? Suntem prieteni, e reciprocă, dar până acum eu n-am avut nimic de câștigat din prietenia asta”.

I-auziți! Domnul Rednic e trădat în dragoste, de primarul Bibarț și de politicieni, care pasămite s-au pozat cu el prin campania electorală iar acum nu-i răspund la sms. Din nou am râde (oh și cum am râde) dacă n-ar fi vorba de UTA. Păi domnule Rednic, luni de zile v-am tot spus cum sunt politicienii din Arad, dar nu ne-ați crezut. Ați preferat să vă pronunțați pe marginea unei chestiuni care nu vă privea și despre care nu știați nimic, ați preferat să jigniți oameni de afaceri despre care nu știați absolut nimic, ca să primiți mângâierile pe cap ale politicienilor și ale șefului dumneavoastră. Ah și ce ziceți? Nu s-au ținut de cuvânt? Nu v-au asigurat condiții? Nu vă mai dau felii zemoase de tort din bugetul public alimentat de oamenii ăștia care muncesc pe brânci și pe care primadone ca Fabry sau Omondi îi iau la mișto? Din nou… ghinion! Asta e, când în loc de un club profesionist îți dorești un club politic, vine și reversul medaliei. Dar totuși de ce nu mergeți la „patronul“ Alexandru Meszar și la ceilalți „asociați“ din conducere? Că ei nu au nevoie de nimeni, nu vor pe nimeni, ei vor să fie independenți, autonomi și suveraniști. Din moment ce de aproape doi ani ne tot dați lecții despre ce conducere extraordinară avem, cât de bun manager e domnul Meszar… păi să vă rezolve domnul Meszar problemele, că și-a asumat asta pe 15 iunie 2022!

Sigur, rândurile de mai sus pot părea exagerat de dure. Sigur, rândurile de mai sus poate nu cadrează cu echilibrul și „echidistanța“ pe care ar trebui să o avem ca jurnaliști. Doar că înainte de a fi jurnaliști suntem arădeni și suporteri, crescuți pe stadion, oameni care am plâns de bucurie și de necaz lângă echipa asta. Și ne revoltă că ne-ați adus pe noi, dar nu numai pe noi, în situația în care să ne fie lehamite de fantoma în care ați transformat această echipă. Cea mai civilizată și mai devotată galerie din țară nu mai vine la meciuri iar stadionul care nu avea niciodată sub 7.000 de spectatori arată mai dezolant și mai gol de la meci la meci. Este îngrozitor de trist cum ați reușit ca în doar jumătate de an să distrugeți un spirit care n-a fost în comă nici măcar când UTA se zbătea prin coclaurile Ligii a 4-a. Ne-ați întrebat odată ce-am realizat înainte să veniți la Arad? Dacă am putea v-am duce înapoi în timp să vedeți cum arăta atmosfera de la și de lângă această echipă în 2019, când jucam pe sinteticul de pe „Motorul“ în Liga 2. Ne e teamă însă că n-ați înțelege nimic. Da, asta am realizat înainte să veniți: eram împreună un spirit arzând și asta pentru că în teren erau niște băieți nu excepționali dar decenți și care își dădeau viața pe teren pentru noi și care arătau respect și pasiune pentru tricou și pentru suporteri!

În final vă mai transmitem un lucru domnule Rednic: spre deosebire de cei care v-au strigat astăzi „Demisia!” noi nu vrem să plecați. De ce să plecați, ca să vă victimizați și să umpleți presa centrală cu povești care n-au aproape nimic de-a face cu adevărul? De ce, ca să vină un nefericit care să trebuiască să lucreze cu moștenirea rămasă și care la o adică să plătească oalele sparte? Nu domnule Rednic, vrem să rămâneți, să vă asumați răspunderea pentru lotul pe care l-ați făcut și să vă arătați profesionalismul salvând echipa de la retrogradare, că de altceva nu e în stare această echipă. Și nu, nu cu 20 de transferuri în iarnă! Nu, asumați-vă jucătorii pe care i-ați adus la Arad și scoateți căruța din nămol cu ei. Ah, vă e frică de faptul că ați putea să vă „pătați“ cv-ul cu o retrogradare? Ghinion din nou. Dar aroganța și jocul cu interesele de dincolo de gazon au și ele reversul medaliei.