Liga 3: Pecica o bate pe Poli, Cermeiul nu se mai oprește din victorii, iar Viitorul vine neînvinsă de la Lupeni

Distribuie articolul

Sâmbătă reușită a echipelor arădene care activează în Liga 3. Progresul Pecica a reușit pe teren propriu o victorie care mereu satisface orgoliul arădenilor, învingând pe Poli Timișoara, la capătul unui meci dârz, în care gazdele au plătit destul de scump succesul, având nu mai puțin de 4 jucători înlocuiți din cauza accidentărilor. Tot pe teren propriu a câștigat și Gloria Lunca-Teuz Cermei. Este a patra victorie a sămădăilor, care s-au pornit greu în această ediție de campionat (aveau la un moment dat 6 înfrângeri din tot atâtea meciuri) dar iată că, odată porniți, arată din ce în ce mai bine, de la meci la meci. În sfârșit, un rezultat foarte bun l-a reușit și nou promovata Viitorul, care a venit neînvinsă și cu poarta neperforată dintr-o deplasare grea, cea de la Lupeni. Iată cele mai importante amănunte de la aceste meciuri:

Progresul Pecica – Poli Timișoara 1-0 (0-0)
A marcat: Haloș (13)
Progresul: Zamfir (54. Burtic) – Haloș, Wild, Bain, Suslak (35. D. Salka) – Arsene, M. Salka (54. Mocanu) – Răchită, Călin, Olăroiu (45+1. Stanciu) – Kyrychenko. Antrenor: Dan Stupar

Gloria Lunca-Teuz Cermei – Avântul Periam 2-1 (1-0)
Au marcat pentru Gloria: Dinu (41), Pașca (78)
Gloria: Rusu – Sevici, Pașca, Vasiu, Joldea – Iosu, Piț – Dinu (90. Mitu), Filimon (90+2. Novac), Siminic – Mercioiu. Antrenor: Norbert Polgar

Minerul Lupeni – Viitorul Arad 0-0
Viitorul: Gârlea – Stoianovici, Stoia, Gomboș, Pantea – Lazăr, Hațegan (87. Catanzariti) – Blickling (90+4. Dolga), Gavrilă, Sas – Bădăuță. Antrenor: Flavius Pavel

În celelalte meciuri ale etapei s-au înregistrat următoarele rezultate:

Lotus Băile Felix – CSC Peciu Nou 0-0
Timișul Șag – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 1-1

Clasament:

Etapa viitoare (12):
Avântul Periam – Timișul Șag
CSC Ghiroda și Giarmata Vii – Minerul Lupeni
Viitorul Arad – Progresul Pecica
Poli Timișoara – Lotus Băile Felix
CSC Peciu Nou – Gloria Lunca-Teuz Cermei

sursă info: sportarad.ro

⬇ Pentru cele mai importante știri ⬇
Hai pe canalul de WhatsApp
Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți