Galeria din cer a Bătrânei Doamne a câştigat încă o voce dar şi un inspirat creator de versuri şi rime. Bogdan Banciu ne-a luat prin surprindere, iar plecarea sa ne prinde nepregătiţi pentru a accepta că atmosfera zilelor de meci va fi de acum mai săracă fără prezenţa sa plină de miez şi de un optimism molipsitor. În schimb de spiritul lui se bucură acum Marius Pintea, Bogdan Moisi, Bogdan Mihoc şi toţi ceilalţi utişti care cântă în Ceruri la meciurile unde-i admiră pe Pecsovsky, Broşovszky ori Lereter, unde îl ascultă făcând analize tactice pe Coco Dumitrescu, ori plănuiesc viitoarele izbânzi împreună cu Baronul Neuman.
Bobi, aşa cum îl alintau prietenii, a fost genul de om pentru care s-a inventat expresia ardelenească „pita lu Dumnezo“: blând, vesel, optimist, cu rucsacul plin de glume, gata să ridice moralul oricui, în orice situaţie. Îndemnul biblic „celui care-ţi cere haina, dă-i şi cămaşa“ îşi găsea o ilustrare vie în atitudinea sa faţă de semeni. Farmecul lui era întregit de un spirit boem, dar în spatele opticii sale atât de lejere faţă de viaţă, se simţeau cărămizile unui om cultivat, inteligent, citit, care putea întreţine ore întregi o conversaţie captivantă. Iar capacitatea sa de a se juca atât de uşor cu rimele şi cuvintele limbii române, era proverbială.
Dincolo de toate a fost însă un om care a ars pentru UTA. Încă din copilărie şi-a urmat „Doamna“ peste tot prin ţară, fidel şi neclintit în afecţiunea sa, indiferent de dramele prin care a trecut echipa sa de suflet. A făcut parte din nucleul activ de suporteri, care acum 17 ani s-a coagulat într-o mare familie utistă, acolo la Old Lady’s Pub, unde s-au cimentat atâtea prietenii şi s-au trăit atâtea minuni. Că Bogdan Banciu n-a murit, ci doar a plecat puţin, o dovedeşte însuşi faptul că am putea să ne trăim liniştiţi viaţa până la final, acolo la „pub-ul lui Colin“, rememorând zilele şi nopţile memorabile petrecute alături de el, şi nu ne-ar ajunge timpul pentru a le epuiza.
De regulă slujbele de îmormântare sunt triste. Dar oamenii cu adevărat speciali reuşesc să le facă senine şi pe acestea, chiar şi când sunt eroii principali ai unui asemenea eveniment. Ieri a fost o frumoasă zi de toamnă iar ritualul prin care ne-am luat la revedere de la el a fost în acelaşi timp şi un moment în care spiritul de camaraderie a suporterilor UTA-ei a arătat că este viu. Suporteri obişnuiţi, membri ai peluzei, colegi din Suporter Club UTA dar mai ales tovarăşii săi din grupul „Veteranii“ l-au onorat aşa cum şi-a dorit: simplu, autentic şi cu zâmbetul pe buze, celebrându-i atât viaţa cât şi prietenia dintre ei.
Bogdan Banciu, într-un ultim gest, simbolic pentru filosofia sa de viaţă, şi-a donat inima, care iată, va salva o viaţă. Sufleteşte şi spiritual însă el şi-a lăsat inima fiecăruia dintre noi. Ieri am venit la chemarea lui, ne-am adunat preţ de câteva ore împreună şi ne-am repus pe linie, aducându-ne aminte de lucrurile cu adevărat importante din viaţă: fideliltatea faţă de un jurământ, faţă de un crez şi comuniunea cu cei cu care le împărtăşim. Bogdan Banciu a fost un veteran al UTA-ei, dar şi un veteran al autenticelor valori ale vieţii iar el trăieşte în continuare, pentru că veteranii nu mor niciodată.
Condoleante familiei si tuturor celor care l-au cunoscut. A fost un baiat deosebit. RIP Banciu 🙁