Seara a început excelent pentru fotbalul românesc, cu victoria reprezentativei de tineret în fața Elveției, rezultat care i-a calificat pe tricolorii mici la Campionatul European, fără a mai fi nevoie să aștepte rezultatul partidei dintre Finlanda și Macedonia. România a făcut o primă repriză excelentă, în care au oferit un fotbal foarte spectaculos, cu execuții tehnice și combinații de mare rafinament. Ianis Stoica a fost eroul echipei noastre cu o dublă semnată în minutele 16 și 35.
Nu toate au fost perfecte însă pentru echipa noastră deoarece selecționerul Daniel Pancu s-a văzut eliminat din cauza unor proteste vehemente adresate arbitrului întâlnirii, chiar din teren, acolo unde selecționerul echipei U21 a intrat revoltat de faptul că fundașul oaspeților a primit doar cartonaș galben la o intrare criminală la Louis Munteanu. În cele din urmă elvețianul a fost eliminat dar Pancu va vedea probabil începutul Euro U21 din tribună. La aceeași fază, a fost eliminat și rezerva Blănuță, tot pentru proteste.
Repriza secundă a fost mai echilibrată, România a făcut pasul înapoi și Hadjan a concretizat presiunea oaspeților, marcând în minutul 65. Din fericire, 3 minute mai târziu internaționalul român de origine turcă Hadjan a refăcut avantajul de două goluri și tricolorii nu au mai avut nicio emoție până la final, sărbătorind îndelung la finalul meciului, împreună cu publicul de pe stadionul Giulești.
Din păcate niciunul dintre jucătorii UTA-ei aflați în lotul reprezentativei U21 nu a fost implicat direct în acest meci. Portarul Robert Popa a fost rezervă iar Cristi Mihai nu a prins foaia de joc. În schimb, un alt arădean, care acum evoluează pentru Rapid, este vorba despre Cătălin Vulturar, a fost introdus în teren în minutul 87.
România U21 – Elveția U21 3-1 (2-0)
Pentru România au marcat: Stoica (16, 35), Akdag (68)
Echipa: Sava – Pantea (83. Maftei), Ignat, Akdag, Borza – Perianu, Grameni (87. Vulturar) – Stoica (76. Silaghi), 19. Ilie (76. Corbu), O. Popescu (76. Rădulescu) – L. Munteanu (cpt.). Selecționer. Daniel Pancu
A intrat apoi în scenă naționala mare, însă a făcut-o mai greu. În frigul de la Kaunas, pe când s-au dezmorțit tricolorii era deja 1-0 pentru gazde, grație unui gol marcat dintr-un penalty destul de ușor acordat după o fază în care mingea a lovit cotul lipit de corp al lui Rațiu. România va egala tot dintr-un penalty, acordat tot pentru henț, identitatea celui care l-a transformat fiind ușor de ghicit pentru oricine: specialistul Răzvan Marin. Apoi România a controlat jocul dar Man a lovit bara, capul lui Drăguș din 6 metri a fost scos de portarul lui U. Cluj, Gertmonas iar Mihăilă și Stanciu au ratat și ei execuțiile din poziții bune. Pe final de repriză a avut și Niță ceva emoții dar la cabine s-a intrat la egalitate.
Repriza secundă s-a jucat pe un teren din ce în ce mai greu dar până la urmă presiunea exercitată de echipa României și-a arătat roadele în minutul 65, după un contraatac început de Drăgușin, continuat excelent de Dennis Man și finalizat de Drăguș. Tricolorii au controlat jocul până spre final, când au trăit periculos dar au reușit să scape cu poarta intactă din câteva faze periculoase.
Naționala lui Mircea Lucescu are 4 victorii din tot atâtea partide și este foarte aproape de câștigarea grupei din Liga Națiunilor.
Lituania – România 1-2 (1-1)
Pentru România au marcat: R. Marin (18-pen), Drăguș (65)
Echipa: Niță – Rațiu, Drăgușin, Burcă, Sorescu – M. Marin – Man (84. I. Hagi), R. Marin (72. Olaru), Stanciu, Mihăilă (72. Coman) – Drăguș
Tot în ultimele zile și alte reprezentative ale României au avut rezultate remarcabile, după cum urmează:
România U20 a reușit să învingă în Elite League Cehia în deplasare cu 1-0, prin golul marcat de Musi. Trei zile mai târziu elevii lui Costin Curelea au remizat cu Elveția pe teren propriu, 2-2, într-un meci amical. Pentru echipa României au marcat Atanas Trică și Eduard Radaslavescu. Rareș Pop a intrat pe teren în minutul 54 al partidei cu Cehia și a fost titular în partida cu Elveția, fiind înlocuit în minutul 63.
Naționala U19 a participat la un turneu de pregătire pentru Campionatul European, turneu pe care l-a început cu o înfrângere în fața Norvegiei (0-2) dar pe care l-a continuat cu un succes extraordinar în fața Germaniei (2-0) și apoi cu o remiză cu Spania (1-1). Fostul utist Vermeșan a marcat atât în meciul cu Germania cât și în cel cu Spania.
Din păcate notă discordantă în acest peisaj a făcut naționala U18 care a pierdut toate cele trei meciuri din Turneul celor 4 Națiuni desfășurat în Portugalia: 1-2 cu Turcia, 1-3 cu Portugalia și 0-4 cu Spania. Arădeanul Lucas Câmpan, care evoluează la Corvinul, a adunat 65 de minute jucate în cele trei partide.
