5 echipe în luptă pentru ultimul loc de play-off. Ce șanse are UTA

Sport

Scris de Giuliano Junc

Sezonul regular al Superligii este aproape de final. Mai sunt doar 4 etape de jucat și probabil cea mai interesantă luptă este cea care are ca miză locul 6, ultimul care duce în play-off. Acesta este disputat cu șanse importante de nu mai puțin de 5 echipe, înșirate într-o marjă de doar 2 puncte: Petrolul (35), Hermannstadt, Universitatea Cluj, UTA (34), Sepsi (33). Sigur, în teorie speranțe mai pot emite și Oțelul (31 puncte) sau FCU 1948 (30 puncte) dar chiar dacă diferența de puncte este teoretic recuperabilă, numărul mare de echipe dintre acestea și locul 6 face ca șansele celor două să fie pur teoretice; așa cum pur teoretice sunt și scenariile în care Farul (locul 4 – 40 puncte) sau Universitatea Craiova (locul 5 – 39 de puncte) să cadă în afara locurilor de play-off.

Așadar o analiză care pornește de la premise realiste nu se poate concentra decât pe cele 5 echipe amintite și are ca punct de plecare punctajul și programul fiecăreia dintre echipe:

PETROLUL (35 puncte)
– UTA (d)
– Universitatea Craiova (a)
– FCSB (d)
– Sepsi (a)

HERMANNSTADT (34 puncte)
– FCU 1948 (a)
– Dinamo (d)
– Oțelul (a)
– CFR (d)

UNIVERSITATEA CLUJ (34 puncte)
– Sepsi (d)
– Farul (a)
– Botoșani (a)
– Voluntari (d)

UTA (34 puncte)
– Petrolul (a)
– Rapid (d)
– FCU 1948 (a)
– Dinamo (d)

SEPSI (33 puncte)
– Universitatea Cluj (a)
– FC Botoșani (d)
– FC Voluntari (a)
– Petrolul (d)

În primul rând trebuie să punctăm că dintre cele 5 echipe, două se află în situația de a fi la mâna lor și a nu depinde de jocul rezultatelor în varianta în care își câștigă toate meciurile. Pe de o parte este Petrolul care are poziția privilegiată de a ocupa în acest moment locul râvnit de celelalte iar a doua este chiar UTA care o poate depăși în meci direct pe Petrolul și de asemenea are avantajul meciurilor directe față de echipele cu care se află la egaliate de puncte. Reamintim că la finalul sezonului regular, criteriul de departajare în caz de egalitate de puncte nu mai este cel al golaverajului (care este doar unul intermediar pe parcursul sezonului) ci rezultatele din meciurile directe. În ambele confruntări, cu U. Cluj respectiv Hermannstadt, UTA are o victorie și o înfrângere, dar golaveraj superior: 3-2 cu U și 2-1 cu sibienii.

Din punct de vedere al programului, Petrolul pare a avea misiunea cea mai grea. Singurul aspect pozitiv pentru „găzari“ e că au două meciuri „de 6 puncte“, unul cu UTA iar celălalt cu Sepsi și astfel pot provoca daune directe unei jumătăți de concurență însă altfel faptul că unul dintre aceste două meciuri e în deplasare (cel cu UTA) precum și faptul că urmează să joace cu Universitatea Craiova dar mai ales cu FCSB (în deplasare) le complică mult misiunea.

Celelalte două echipe care au în program deplasări „imposibile“ la echipe implicate în lupta pentru titlu, sunt Hermannstadt (deplasare la CFR) și UTA (deplasare la Rapid). În acest context, pentru Bătrâna Doamnă victoriile cu Petrolul și FCU 1948 de pe teren propriu devin OBLIGATORII urmând ca probabil totul să se decidă în ultima etapă când echipa noastră are o deplasare care cel puțin în acest moment arată a fi mult mai dificilă decât părea acum câteva săptămâni: la Dinamo. În aceeași situație se află și Hermannstadt, rămânerea sibienilor în cursă depinzând în foarte mare măsură de obținerea a cel puțin 7 puncte din următoarele 3 partide.

De departe cel mai ușor program îl are Universitatea Cluj: după o deplasare „de 6 puncte“ la Sfântu Gheorghe, elevii lui Sabău au două meciuri consecutive acasă, dintre care, poate paradoxal, cel mai dificil s-ar putea să fie cel cu FC Botoșani deoarece Farul poate fi relaxată după ce și-a îndeplinit singurul obiectiv posibil pentru acest sezon, calificarea în play-off. Iar deplasarea din ultima etapă de la Voluntari, face ca alb-negrii să aibă totuși misiunea cea mai abordabilă în ultima rundă dintre toate cele 5 echipe implicate în luptă.

În ceea ce o privește pe Sepsi, trupa lui Storck și-a complicat serios viața în ultimele meciuri și, pe lângă că este echipa cu cel mai slab punctaj dintre toate cele 5, are și un program dificil în care singurul meci relativ ușor este cel de pe teren propriu cu FC Voluntari. Universitatea Cluj e o nucă tare în deplasare, FC Botoșani se dovedește o nucă la fel de tare pe teren propriu iar posibilul meci decisiv din ultima etapă este programat în fief-ul Petrolului.

Din aceste calcule ale hârtiei nu poate fi exclusă forma sportivă. Dacă luăm în calcul ultimele 5 meciuri, adică cele disputate în 2024, constatăm că avem motive de optimism deoarece UTA stă cel mai bine dintre toate echipele menționate, având cele mai multe victorii (3) și o singură înfrângere (la fel ca Petrolul), suferită în chiar primul meci al anului în deplasare la FCSB după care nu a mai cunoscut gustul înfrângerii. La polul opus cel mai slab se prezintă Sepsi care după ce a demarat anul în trombă, demolând-o pe Poli Iași cu 6-0, a pierdut toate celelalte 4 meciuri care au urmat.

Ținând cont de toate aspectele analizate mai sus, putem trage concluzia că nu există o favorită certă în acest moment la acel loc vânat de echipele menționate dar dacă ar fi să interpretăm datele, am putea spune că Petrolul, UTA și Universitatea Cluj (nu neapărat în această ordine) sunt echipele cele mai susceptibile de a duce cursa cu succes până la final. Cert este că echipele sunt de valori aproximativ egale, și dincolo de program (care o avantajează clar pe U) sau formă (care aproape o face victimă sigură pe Sepsi) cel mai important aspect în această luptă în 5 va fi cel al pragmatismului. Eficiența, felul în care echipele vor știi să scoată maxim din fiecare meci din punct de vedere al punctelor va decide cine va fi „fericita“ care calificându-se în play-off își va fi încheiat conturile cu lupta pentru evitarea retrogradării; pentră că dincolo de simbolistica accederii în „elita“ Superligii, până la urmă acesta este marele avantaj adus de obținerea acestei calificări.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.