luni, 24 iunie, 2024

27 martie 1918 – Votarea de către Sfatul Țării a Declarației de Unire a Basarabiei cu România

Distribuie articolul

În perspectiva conferinței dedicate unirii Basarabiei cu România, la 27 martie 1918, publicăm acest material scris de Ion Negrei, cercetător științific, Institutul de Istorie, Universitatea de Stat din Moldova, vicepreședinte al Asociației Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu”.

Complexitatea situației interne a Republicii Democratice Moldovenești proclamate la 2 decembrie 1917 (era lipsită de resurse materiale și umane, ducea lipsă de finanțe, nu dispunea de armată, poliție, nu avea cadrele necesare pentru organizarea și asigurarea funcționării instituțiilor statului etc.), dar și contextul internațional de la răscrucea anilor 1917-1918 i-au determinat pe liderii basarabeni să vadă soluția salvatoare în Unirea ei cu România.

Prezența armatei române în Basarabia a demonstrat că ea este o forță organizată, capabilă să înlăture haosul, să apere bunurile locuitorilor și că creeze o atmosferă de siguranță pentru populație.

Ideea de Unire a Basarabiei cu România era alimentată și de un grup de intelectuali de valoare din Vechiul Regat, Ardeal și Bucovina, refugiați în Basarabia din cauza războiului. Dorința de a se uni cu România, dar și rezoluții de unire, au exprimat, în lunile ianuarie-martie 1918, studenții moldoveni din Basarabia, învățătorii din județul Chișinău, zemstvele din județele Bălți, Soroca, Orhei ș.a. Până și cei mai înfocați adepți ai păstrării independenței Republicii și, evident, adversari ai unirii Basarabiei cu România, au înțeles că existența în continuare a Republicii Democratice Moldovenești era o aberație și o iluzie irealizabilă în condițiile în care imperialismul bolșevic încerca să compromită independența Poloniei, să sugrume dorința de libertate a Bielorusiei, Ucrainei, Georgiei etc. Rusia sovietică devenise o amenințare și a independenței Republicii Democratice Moldovenești (24 ianuarie 1918), a drepturilor naționale și a libertăților democratice ale populației basarabene, câștigate prin revoluția rusă din februarie 1917.

În zilele de 20-23 martie 1918, o delegație a Sfatului Țării (Ion Inculeț, președintele Sfatului Țării, Pan Halippa, vicepreședintele legislativului basarabean, și Daniel Ciugureanu, prim-ministru al Republicii Democratice Moldovenești) s-a aflat la Iași pentru a discuta problema unirii cu guvernul român. Executivul român, recent constituit, în frunte cu Alexandru Marghiloman, a acceptat propunerile de unire făcute de reprezentanții plenipotențiari ai populației dintre Prut și Nistru, având în această privință și asentimentul Puterilor Centrale și, în parte, al Antantei.

În dimineața zilei de marți, 27 martie/9 aprilie 1918, la Chișinău sosește Alexandru Marghiloman, președintele Consiliului de Miniștri al României fiind însoțit de o delegație oficială reprezentativă: generalul Hâjdeu, ministru de Război; generalul Mircescu; I. Mitilineu, secretar general la Interne; Garoflid, secretar general la Domenii; Al. Corteanu, secretar general la Finanțe; I. Bărbătescu, directorul general al Siguranței Statului; M. Pherekyde, seful de cabinet al primului ministru; Al. Kiriacescu, șeful cenzurii presei; colonel Condeescu, din Jandarmeria rurală; Romulus Voinescu, inspector al Siguranței; colonel Gârleșteanu; T. Marinescu, subdirector la Interne; V. Ionescu, comisar de siguranță. De câteva zile, la Chișinău se afla Constantin Stere, care printr-un șir de acțiuni publice (întâlniri, discursuri, interviuri, toasturi etc.) reușise să explice factorilor de decizie locali esența și oportunitatea momentului politic.

Peste câteva ore, Sfatul Țării se întrunește într-o  ședință solemnă programată din timp. După cuvântul de salut rostit de președintele Ion Inculeț, care anunța deputații că astăzi „va fi o ședință istorică pentru națiunea noastră, pentru poporul nostru”, și declarația prim-ministrului român Al. Marghiloman, care sintetiza esența doleanțelor basarabenilor, în baza cărora autoritățile române erau dispuse să accepte unirea Basarabiei cu România, la tribună centrală a parlamentului s-a ridicat deputatul Vasile Cijevschi, pentru a face o declarație „în afară de ordinea zilei”. Acesta a anunțat ca având în vedere activitatea și meritele luptătorului politic și profesorului Constantin Stere, deputații Blocului Moldovenesc au hotărât „să-l primească în mijlocul său”.

Decizia Blocului Moldovenesc a fost susținută de președintele legislativului basarabean, Ion Inculeț, care explica audienței că el, care „a făcut revoluția” la Petrograd, a văzut că „în toate organizațiile democratice și revoluționare” create acolo „cei mai doriți oaspeți au fost emigranții”.

În aplauzele asistenței, deputatul cooptat rostește o scurtă, dar fulminantă cuvântare, în care a argumentat unor deputați moldoveni, mai cu seamă celor din Fracțiunea Țărănească, dar și deputaților din grupul minoritar, necesitatea, oportunitatea și legitimitatea Unirii Basarabiei cu România.

Constantin Stere constata că „în viața omului, ca și a popoarelor întregi, momente așa de înălțătoare nu sunt multe”. Adresându-se reprezentanților plenipotențiari ai Basarabiei îi îndemna să facă față situației și să adopte о hotărâre istorică, pentru care nu ne trebuie altceva decât „cuget și соnștiința curată”. Oratorul continua: „voința de fier a istoriei a pus pe umerii d-voastră о răspundere, pe care n-o puteți înlătura. Nimeni altul decât d-voastră nu poate și n-are dreptul de a vorbi în numele Basarabiei. Noi suntem chemați la aceasta de acel proces elementar care sfărâmă Bastiliile și creează о viață nouă: aici ne-a adus revoluția noastră”.

După o scurtă pauză intervenită din cauza aplauzelor furtunoase ale deputaților și asistenței, C. Stere continua: „Ați aprins aici о făclie care a ars toate pergamentele feudale, care a nimicit toate privilegiile de castă, rămânând un popor care se întemeiază numai pe ogor și pe munca intelectuală. Astăzi noi decretăm drepturile poporului suveran”.

Din cauza opiniilor divergente în problema adusă în discuție, cele două fracțiuni principale ale Sfatului Țării – Blocul Moldovenesc, format în majoritate din deputați cu o clară conștiință națională, și Fracțiunea Țărănească, alcătuită din țărani moldoveni și minoritari, patronați de un lider rus – au elaborat și prezentat în ședință propriile proiecte de rezoluție/declarație. Respectându-se normele democratice, în Sfatul Țării au fost puse în discuție ambele rezoluții/declarații. Mai întâi, la cunoștința deputaților a fost adusă rezoluția Blocului Moldovenesc, căreia i-a dat citire în limba română deputatul Ion Buzdugan, în rusește ea fiind citită de deputatul Vasile Cijevschi. Rezoluția Fracțiunii Țărănești a fost citită de deputatul Vladimir Țîganko, liderul fracțiunii.

Reprezentanții minorităților naționale nu au prezentat proiecte de rezoluție, ci doar au făcut declarații pe marginea proiectelor depuse, exprimând în fond opinii identice. Esența declarațiilor făcute de liderii „fracțiunilor” minoritare – germane (von Lesch), bulgaro-găgăuze (K. Misirkov), ucrainene (A. Osmolovski) și ruse (A. F. Grekulov) – se rezumau la lipsa împuternicirilor în pronunțarea la subiectul discutat: ei au declarat că la momentul delegării lor în Sfatul Țării nu au fost împuterniciți să decidă unirea Republicii Moldovenești cu „orice stat vecin”, de aceea, neavând mandat pentru asemenea acțiune, se vor abține de la vot. Din zona minorităților etnice, opinie separată, exprimată în ședința Sfatului Țării, a făcut doar Felix Dudkevici, deputatul minorității poloneze, care a „salutat călduros nefericitul și în același timp fericitul popor moldovenesc înfrățit, care, în sfârșit, poate să se unească cu poporul românesc legat prin sânge”. Nu și-au făcut public punctul de vedere asupra chestiunii unirii reprezentanții comunității evreiești.

Menționăm că ambele rezoluții, supuse dezbaterii în ședința plenară din 27 martie/9 aprilie 1918, conțineau ideea de unire, diferența constând în modalitatea, în formula de realizare a acesteia. Blocul Moldovenesc se pronunța pentru unirea Basarabiei/Republicii Democratice Moldovenești, pentru totdeauna, cu mama sa România, dar, e adevărat, în virtutea unor circumstanțe, cu unele condiționalități. Ceva mai nuanțată era poziția Fracțiunii Țărănești. Pretinzând că este purtătoarea dorințelor poporului și că reprezintă majoritatea adevărată a populației, și recunoscând toată importanța chestiunii unirii Republicii neatârnate Moldovenești cu Regatul Român și îndeosebi apărând independența Republicii Populare Moldovenești, Fracțiunea Țărănească avansa două variante de soluționare a problemei: 1. prin organizarea unui referendum sau convocarea Adunării Constituante basarabene și 2. recunoscând evidența, prin constituirea unui stat federativ/a unei uniuni federative, în urma unirii popoarelor înfrățite moldovenesc și românesc într-o alianță federativă strânsă. În realitate, modalitatea de unire a Republicii Moldovenești cu România, propusă de Fracțiunea Țărănească (în fapt, observăm că rezoluția face abstracție de existența a două entități politice/state, accentul fiind plasat pe unirea popoarelor înfrățite moldovenesc și românesc), nu era altceva decât o tentativă de subminare a regimului constituțional al statului român, dar și de lichidare a Republicii Democratice Moldovenești, componenta anarhică fiind dominantă într-o atare luare de atitudine.

În contextul politic concret, proiectul de rezoluție propus de Fracțiunea Țărănească, de esență prorusă și respectiv antiromânească, nu avea sorți de izbândă. De aceea președintele Fracțiunii Țărănești a solicitat o pauză pentru ca „să se sfătuiască … cu partidul”, în privința votului pe marginea proiectului prezentat de Blocul Moldovenesc.

După revenirea deputaților în sala de ședințe, deputatul Teodor Bârcă a dat citire declarației „unei părți a fracțiunii țărănești, care s-a separat de acea fracțiune”: „Noi, mai jos iscăliții deputați moldoveni, ne-am hotărât astăzi, în această zi măreață și sfântă pentru națiunea noastră, să ne unim cu toți moldovenii din Sfatul Țării, pentru înfăptuirea unirii noastre cu frații de sânge din România”. În total, s-au desprins din Fracțiunea Țărănească 14 deputați – Bârcă, Galițchi, Găină, Maculețchi, Herța, Cocârlă, Stavriu, Cernov, Chiciormare, Cerescu, Marchitan, Budiștean, Caraiman și Mămăligă. Comentând această ruptură politică, ziarul „Cuvânt Moldovenesc” constata că „sufletul moldovenesc (al acestor deputați – n.n.) a rămas înțelegător la glasul sângelui”. Or, opțiunea pentru Unire a deputaților din Fracțiunea Țărănească a fost determinată nu doar de sufletul moldovenesc și glasul sângelui, ci și de rațiune. Rațiunea a prevalat și în cazul rusului Nicolae Cernov, ucraineanului Ștefan Botnariuc, polonezului Felix Dudkevici, trei deputați minoritari din Sfatul Țării care au sprijinit rezoluția Blocului Moldovenesc și au votat pentru Unirea Basarabiei cu România.

După dezbaterea rezoluției propusă de Blocul Moldovenesc, Sfatul Țării, „în numele poporului Basarabiei”, a votat Declarația de unire a Basarabiei cu România: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunărea, Marea Neagră și vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric și dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna se unește cu mama sa România!

Din cei 125 de deputați prezenți la ședință, 86 au votat pentru unire (83 de deputați moldoveni și 3 reprezentanți ai grupurilor etnice conlocuitoare (Ștefan Botnariuc – ucrainean; Nicolae Cernov – rus; Felix Dudkevici – polonez), 3 voturi au fost împotrivă (deputații ucraineni – M. Starenki și A. Osmolovski, și deputatul bulgar Ștefan Balamez), iar 36 s-au abținut. Important este să menționăm că mulți dintre cei care s-au abținut, anterior, nu o singură dată, se pronunțaseră împotriva unirii românilor de pe ambele maluri ale Prutului, dar în situația concretă au preferat abținerea de la vot. Din varii motive, la ședință au lipsit 13 deputați, cu mandate valide.

Unirea Republicii Democratice Moldovenești (Basarabiei) cu România se înfăptuia pe baza unor principii/condiții ce rezultau din situația concretă din Basarabia, precum și a păstrării unor particularități și drepturi locale. Conform acestora, Sfatul Țării își continua activitatea, păstrându-și competența asupra asigurării autonomiei provinciale, înfăptuirii reformei agrare, recrutării armatei pe baze teritoriale, respectării drepturilor minorităților, votului universal, libertăților cetățenești, amnistiei generale. Multe din aceste condiții erau o necesitate a zilei, cum, de exemplu, era reforma agrară, prin punerea în aplicare a căreia trebuia atrasă pătura țărănească spre noul regim.

La 28 martie/10 aprilie 1918, Regele României, Ferdinand I, a adresat conducătorilor Basarabiei o telegramă de felicitare: „Cu o adâncă emoție și cu inima plină de bucurie am primit știrea despre spontaneul act ce s-a săvârșit la Chișinău. Sentimentul național ce se deșteaptă atât de puternic în timpul din urmă în inimile moldovenilor de dincolo de Prut, a primit prin votul înălțător al Sfatului Țării o solemnă afirmare: un vis frumos s-a înfăptuit”.

La 30 martie 1918, o delegație a Basarabiei condusă de Ion Inculeț, Pan Halippa și Constantin Stere a înmânat, la Iași,  regelui Ferdinand I Declarația de Unire a Basarabiei cu România, aceasta fiind promulgată prin decret regal la 9 aprilie 1918. După Unire, fostul președinte al Sfatului Țării Ion Inculeț, și fostul prim-ministru al Republicii Democratice Moldovenești, Daniel Ciugureanu, au fost desemnați ca miniștri în Guvernul României, iar în funcția de președinte al Sfatului Țării a fost ales, la 2 aprilie 1918, Constantin Stere.

Astfel s-a înfăptuit un eveniment de importanță vitală în viața neamului nostru. Prin Unirea Basarabiei cu România se încheia un capitol din istoria tragică a neamului românesc din Basarabia. Unirea Basarabiei cu România a stimulat lupta de eliberare națională a românilor aflați sub dominația Imperiului Austro-Ungar.

La 14 martie 2017, Camera Deputaților din Parlamentului României, în calitate de for decizional, a adoptat proiectul de lege privind declararea zilei de 27 martie – ziua Unirii Basarabiei cu România – ca zi de sărbătoare națională. În expunerea de motive, deputatul Eugen Tomac, autorul proiectului, a precizat că „Ziua de 27 martie 1918 este una din cele mai semnificative din istoria poporului român. Atunci, după 106 ani de ocupație țaristă, Basarabia a revenit în granițele ei firești, fiind prima provincie românească care s-a unit cu România. Este obligația noastră, a celor care astăzi răspundem în fața românilor, de a demonstra că prețuim valorile românești de veacuri și pe cei ce ni le-au lăsat moștenire. Uitarea eroilor neamului românesc, uitarea istoriei este totuna cu trădarea”. Anterior, în octombrie 2015, proiectul respectiv de lege a fost aprobat de Senat.

Oficializarea zilei Unirii Basarabiei cu România constituie o manifestare a recunoștinței din partea actualei generații de politicieni români pentru faptele fruntașilor basarabeni, care, în 1917-1918, în condiții destul de complicate și riscante, au reprezentat cu onoare și demnitate interesele populației în legislativul basarabean și, cu riscul propriei vieți, și-au asumat responsabilitatea pentru destinul poporului din rândurile căruia proveneau. Totodată, gestul respectiv constituie un act de reabilitare publică a deputaților Sfatului Țării, care au devenit victime ale regimului totalitar sovietic.

Sărbătoarea națională a Unirii Basarabiei cu România ne oferă oportunitatea de promovare a adevărului istoric, de exprimare a unității limbii și culturii naționale românești, este un prilej de afirmare a identității naționale și europene a populației Republicii Moldova.

Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți