Polițiștii de la Autostrada A1 Deva–Nădlac, împreună cu ofițeri de la Crimă Organizată Arad și procurori DIICOT, au prins în flagrant delict doi cetățeni olandezi care transportau o cantitate impresionantă de droguri, pe tronsonul arădean al autostrăzii.
Intervenția a avut loc în data de 27 mai, în urma unei acțiuni comune care a implicat și un echipaj al Poliției de Frontieră Nădlac. Cei doi suspecți, de 35 și 54 de ani, au fost opriți în trafic, iar în urma controlului efectuat asupra autoturismului s-au descoperit:
- Aproximativ 5 kilograme de 2MMC (substanță cristalină, drog de risc)
- 500 de grame de cocaină
- 340 de grame de heroină
- 250 de comprimate de ecstasy
- Tablete cu alprazolam, un medicament aflat pe lista drogurilor de risc
Drogurile erau ascunse ingenios: o parte în bordul mașinii, restul în două genți camuflate printre haine.
Ancheta este coordonată de DIICOT Arad, care a dispus reținerea celor doi pentru 24 de ore, fiind acuzați de trafic internațional de droguri de risc și de mare risc. În cursul zilei de astăzi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Arad a fost sesizat cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Reprezentanții anchetei subliniază că, în această etapă, suspecții beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile procesuale prevăzute de lege.
Video cu întreaga captură a polițiștilor: